mai 232023
 

Se apropie Săptămâna verde și elevii din clasele a IX-a au ales să participe la un proiect inedit, de marcare cu semne vizibile a rutei „VIA MUNTENIA”, inițiat de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Breaza (CNIPT) și cadrele didactice de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, profesor Roxana Țonoiu, profesor Mihaela Lambru și profesor Claudia Dogaru.

La început de drum, au fost propuse și activitățile care se vor desfășura pe parcursul celor două etape incluse în proiect.

În sprijinul liceenilor militari au venit domnul Ioan Stoenică – lider montan internațional, realizatorul emisiunii „Pe poteci spre inima ta” și doamna Ramona Niță – director al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Breaza. La activitate au participat și profesorii Raluca Ghideanu și Daniela Costinescu.

Întâlnirea din data de 22 mai, de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, a avut loc în vederea instruirii elevilor pentru marcarea traseului,  itinerariu pe care îl vor străbate și ei, cu prilejul Ștafetei veteranilor, în luna octombrie. Astfel, munca lor va fi pusă în valoare și cu acest prilej.  

Pe lângă tehnica marcării, cantemiriștii au avut parte și de o incursiune în lumea muntelui, a importanței mișcării în aer liber, a muncii în echipă, a protejării naturii.

Marcarea efectivă a rutei va avea loc în ziua de 30 mai 2023 cu materiale puse la dispoziție de către Primăria Orașului Breaza.