iul. 282022
 

Absolventul Codruț Gabriel Cantea a fost admis primul la specializarea Apărare CBRN, din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

 Codruț a reușit pe parcursul celor patru ani de colegiu să ne surprindă plăcut și să ne arate că pasiunile prind aripi în mediul cazon.

A găsit o afinitate sinceră pentru chimie, pe care a aprofundat-o, sub mentoratul doamnei prof. Daniela Costinescu, în vederea utilizării ei în viitor.

Și-a făcut timp pentru creație, pentru evadare prin cuvinte și a ales să scrie un volum de poezii „DANS ÎN CONTRA SURZILOR”, în care a adunat cele mai intense trăiri, dar și întrebări pe care și le-a pus până acum.

Tânărul autor a fost încurajat de premiile obținute la concursurile pe teme literare și de îndrumătorii săi care i-au apreciat măiestria. Printre aceștia se distinge și doamna profesor Bianca Stanciu, care l-a sprijinit să dea frâu liber talentului creativ.

Volumul „DANS ÎN CONTRA SURZILOR”a fost editat la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, cu sprijinul domnului general-maior (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe și al colonelului (r) Nicolae Ivan, ambii absolvenți ai Liceului Militar „Dimitrie Cantemir”.

Felicitări, Codruț, și  mult succes în etapa studenției militare!
Ne mândrim cu tine!