dec. 272021
 

Elev fruntaș Andreea Vrâncianu spune că-i place să se avânte pe culmi necunoscute, în timp ce elev fruntaș Iulia Tănase nu regretă alegerea făcută, satisfacția fiind pe măsura muncii pe care a depus-o pentru a ajunge aici.

          Ambele eleve sunt în clasa a X –a la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” și le place foarte mult mediul în care au ales să învețe, bucuroase că pot adăuga noi valențe pregătirii lor, sub atenta îndrumare a mentorilor lor.

          Dacă pentru foarte mulți liceeni militari prietenia prinde viață în colegiu, pentru Andreea și Iulia aceasta a început de când erau de-o șchioapă.

Vin amândouă dintr-un sat din Vrancea, unde nu au modele de militari în familie.

Destinul sau pur și simplu o coincidență fericită le-a hărăzit același drum. Au fost colege la grădiniță, au continuat în clasele I-IV și, apoi, la gimnaziu, până în clasa a VII –a. Atunci, Andreea a ales un alt colegiu, pentru noi provocări. Pe la jumătatea primului semestru al clasei a VIII -a, amândouă au făcut aceeași alegere, în același timp. Legătura dintre ele s-a reluat și din acel moment s-au sprijinit și susținut reciproc, pentru a ajunge în locul în care le găsim astăzi.

Viața militară este plină de surprize, așa cum se întâmplă și în cazul celor două cantemiriste, care spun că dorința, scânteia și încrederea le-au întărit prietenia, ajungând să fie ca două surori.

Nu împart aceeași clasă și nici aceeași cameră, în schimb sunt amândouă pasionate de muzică.

Iubesc tradițiile românești și, înainte de a pleca în vacanță, au pregătit câteva colinde, pentru a ne umple sufletele de emoție, în această perioadă magică.

Vă felicităm pentru alegerea făcută și vă dorim Sărbători fericite!