
Disciplinat, serios, ambițios și determinat, Theodor-Andrei Pelmuș, noul elev plutonier adjutant al Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, a devenit un model pentru generația lui, ca urmare a rezultatelor obținute în procesul de învățământ, a comportamentului exemplar și a unei atitudini pozitive manifestate pe parcursul anilor. „Această funcție, de elev plutonier adjutant, nu este doar o poziție. Este, înainte de toate, o responsabilitate. O chemare de a fi mai atent la ceilalți, mai prezent în viața colegilor, mai ferm în decizii și mai conștient de fiecare gest. Este un pas care vine cu așteptări și cu obligația de a fi, constant, un reper: nu unul de neatins, ci unul de încredere.”
Realizările din cei trei ani de studiu și distincțiile primite la concursurile și olimpiadele școlare de nivel național, interjudețean și județean l-au recomandat pentru funcția de înlocuitor al comandantului colegiului. Fascinat de Informatica Aplicată, de științele exacte în general, dar și de istorie, se pregătește să devină un lider al Armatei României.
Sub disciplina militară riguroasă, se găsește un tânâr care se gândește atât la reușitele lui, cât și la binele celor din jur. „Pornesc mai departe cu o datorie clară: să fiu un punct de echilibru între cerințe și oameni, între reguli și spiritul de echipă.Vă asigur că voi face tot ce ține de mine ca această funcție să însemne mai mult decât un titlu: să devină un sprijin pentru colegii mei și un motiv de încredere pentru cei care m-au ales”, a adăugat Theodor.
Noile însemne onorifice de grad, care-i conferă recunoaștere și un statut pe măsura performanțelor obținute, i-au fost așezate pe epoleți, de către comandantul Comandamentului Logistic Întrunit, domnul general-maior Liviu-Marian Mazilu, împreună cu comandantul instituției, colonel Mihail Șerban-David, la festivitatea de închidere a anului școlar 2024-2025.
Felicitări, Theodor, și mult succes în îndeplinirea tuturor obiectivelor stabilite!
Vacanță plăcută!



