mai 232023
 

Câștigătorii Olimpiadei sportului militar liceal au fost invitați să participe la Gala Concursului Național de Creație pentru Muzica de Fanfară „Iosif Ivanovici”, ediția a XVII-a, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național.

Elevi, profesori de educație fizică și antrenori din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”  s-au bucurat de un spectacol grandios,  care a adus în atenție mai multe genuri muzicale.

A fost o experiență unică, cu stări și emoții pe care unii dintre ei le-au trăit în premieră.

Sentimente de bucurie și mulțumire sufletească s-au amestecat cu toate trăirile pe care le-au avut în cele cinci zile de competiție, una poleită cu aur.

„Suntem onorați de invitație și extrem de fericiți că am putut lua parte la concertul de gală de la Palatul Cercului Militar Național”, au transmis reprezentanții colegiului.