
În perioada 31 martie – 04 aprilie 2023, Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” va fi gazda Olimpiadei sportului militar liceal-etapa I, eveniment de amploare care aliniază la start loturile din subordinea Statului Major al Forțelor Terestre, Statului Major al Forțelor Aeriene, Statului Major al Forțelor Navale, Comandamentului Logistic Întrunit și Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii.
Programul competițional cuprinde probe aplicativ-militare și sportive care au rolul de a evidenția performanțele fizice, tehnice și tactice ale liceenilor militari, din cele cinci colegii naţionale militare:„Alexandru Ioan Cuza” Constanța, „Dimitrie Cantemir” Breaza, „Mihai Viteazul” Alba Iulia, „Ştefan cel Mare” Câmpulung-Moldovenesc și „Tudor Vladimirescu” Craiova.
Elevii sunt înscriși la patru probe de concurs: orientare, cros, șah și minifotbal care se vor desfășura conform programului tehnic stabilit de Serviciul Educație Fizică Militară din cadrul Statului Major al Apărării, organizatorul acestei competiții de tradiție, cunoscută și sub numele de „Spartachiada mică”.
Pentru toate probele se stabilește un clasament pe echipe, iar la orientare, cros, șah și unul individual.
Punctele acumulate de fiecare lot sportiv în prima etapă se vor însuma cu cele obținute în etapa a II-a la fiecare probă/joc, câștigătorul fiind desemnat în urma clasamentului general.
Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” s-a clasat pe Locul I, la ediția din anul 2022, reușind să domine majoritatea dintre probele competiției, cuprinse în cele două etape.
Mult succes, tuturor, iar fair-play-ul să domine această competiţie atât pe teren cât şi în afara acestuia!



