sept. 182012
 

               Într-o zi autentică de septembrie, Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” înnobilat de realizările unui secol de existenţă, şi-a deschis porţile pentru ceremonialul festivităţii de deschidere a anului şcolar 2012-2013.

O nouă toamnă, un alt start pentru cantemirişti, deopotrivă boboci şi elevi gradaţi, un nou capitol al vieţii de licean militar s-a deschis în Cantemir, luni, 17 septembrie 2012.

Platoul, cu rezonanţele zecilor de promoţii, a găzduit ceremonialul militar şi religios, iar unul dintre cele mai emoţionante momente l-a constituit legământul bobocilor cu elevii claselor a XII – a.

În prezenţa generalului de flotilă aeriană dr. Florian Răpan, şeful Direcţiei Instrucţie şi Doctrină din Statul Major General, a generalului de brigadă dr. Mihai Silviu Popescu, şeful Resurselor din Statul Major al Forţelor Terestre, a primarului oraşului Breaza, inginer Răzvan Costin Bălăşescu, şi a altor oficialităţi civile şi militare, tinerii şoimi cantemirişti au dat mâna cu „protectorii” lor mai mari, nu înainte de a face un legământ: „Eu elevul…mă leg să învăţ carte, să-mi oţelesc braţul şi inima, spre a sluji cu destoinicie, Patria şi Armata României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Adresându-se elevilor, comandantul colegiului, colonelul dr. Constantin Moraru, a spus: „Pregătiţi-vă cu seriozitate pentru ce v-a să fie mâine. Fiţi disciplinaţi din convingere, conştienţi de propria valoare şi mândri de prestigiul instituţiei unde învăţaţi. Nu uitaţi că, fiind contemporani cu aniversarea centenarului şcolii, aveţi datoria să puneţi fiecare câte o cărămidă pentru consolidarea numelui şi renumelui acesteia”.

În acelaşi cadru, cu glasul tremurat de emoţie, reprezentanta bobocilor, Cristina Barbu, eleva cu media cea mai mare la admitere, ne-a mărturisit: E un septembrie nou pentru noi. Nimic nu va mai fi la fel. Părinţii nu vor mai fi lângă noi pentru a ne proteja şi a ne asigura că totul va fi bine, dar mergem mai departe călăuziţi de gândul că am reuşit să obţinem ceea ce ne-am dorit atât de mult: să fim elevi la Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”.

La final, în acordurile Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi în aplauzele asistenţei, proaspeţii liceeni, şi-au urmat în cadenţă colegii din anii mai mari.

Pe lângă emoţii şi fascinaţia uniformei cu lampas, pe chipul fiecărui elev s-a putut citi dorinţa de a se integra în marea familie cantemiristă şi de a continua să urce pe cele mai înalte trepte ale succesului, aşa cum zeci de generaţii de excepţie au reuşit s-o facă în decursul celor 100 de ani de existenţă.

După ceremonial, clopoţelul a sunat, reunind elevi şi profesori, în spaţii cu un design nou, tineresc, modern, care vor porni iar pe drumul cunoaşterii tainelor printre filele cărţilor.
Succes tuturor!

[flagallery gid=7 name=”Gallery”]