ian. 102025
 
    Elev Dimitrie Mitroi și elev fruntaș Nicola Vlad au reprezentat la nivel înalt Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir” la Concursul Naţional de Fizică, Astronomie şi Astrofizică  „Marin Dacian Bica”, unde au fost distinși, pentru prestația lor în concurs, cu medalii de aur oferite de Societatea Științifică  „CYGNUS” afiliată UNESCO.

De asemenea, la secțiunea Fizică, au obținut Premiul III, la clasa a IX-a, și Mențiune, la clasa a X-a. Diplomele au fost oferite de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Sunt primele rezultate notabile adjudecate în anul 2025 de cei doi performeri.
Pasionați de științele exacte și dornici să știe cât mai multe despre elementele componente ale Universului, tinerii cantemiriști s-au evidențiat atât la proba teoretică cât și la susținerea lucrării științifice.
Timp de o săptămână, în perioada 3-7 ianuarie 2025, liceenii militari au participat la Tabăra Naţională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică ,,MARIN DACIAN BICA”, de la Vatra Dornei, judeţul Suceava, unde au luat parte la cursuri de fizică, astronomie și astrofizică atât pentru inițiere cât și pentru performanță, precum și la seri de observații astronomice cu ajutorul telescoapelor și lunetelor, dar și la rezolvări de probleme complexe.

Felicitări elevilor şi prof. îndrumător, Adrian Mehedinţi!