Atleţii, Alexandru Burcea şi Ionuţ Stan, din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, cu dublă legitimare la C.I. Câmpina şi CSS Ploieşti şi antrenaţi de prof. Geanin Stanciu, au cucerit medalia de argint la proba de ştafetă 4×2 tururi. Sportivii au fost medaliaţi la finala Campionatului Naţional de Atletism pentru juniori, care s-a desfăşurat la Complexul „Lia Manoliu” din Bucureşti, în perioada 15-16. feb. 2013.
Printre cei 359 de atleţi care au participat la finala Naţionalelor de juniori în sală, cantemiriştii Alexandru Burcea şi Ionuţ Stan, împreună cu alţi doi sportivi de la CSS Ploieşti, au avut evoluţii remarcabile reuşind să urce pe a doua treaptă a podiumului. Astfel, sportivii au devenit vicecampioni naţionali în proba de ştafetă 4×2 tururi, cu timpul 3 minute, 13 secunde şi 39 de sutimi. Este a doua medalie de argint, obţinută de sportivul Ionuţ Stan, în decurs de două săptămâni. În perioada 9-10 feb. 2013, Ionuţ, a participat în cadrul Campionatului Naţional de Tineret împreună cu componenţi ai lotului CSS Ploieşti la proba de ştafetă 4×2 tururi, unde s-a clasat pe locul II.
Un start foarte bun pentru atleţii cantemirişti, care la începutul lunii februarie au obţinut 28 de medalii (9 medalii de aur, 3 medalii de argint şi 16 medalii de bronz), la Concursul Naţional „Prof. Dorin Melinte” Bacău, ediţia a VIII – a.
Aceste performanţe sportive se întemeiază pe multă muncă, pasiune şi condiţii optime pentru pregătire.
[flagallery gid=19 name=Gallery]