
An de an, reprezentanți ai Forțelor Navale vin în mijlocul elevilor cantemirişti pentru a le vorbi despre specializările oferite de academie și oportunitățile în cariera militară.
Astăzi, 9 aprilie 2025, de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, au fost prezenți locțiitorul comandantului, prorector pentru învățământ universitar, comandor conf. univ. dr. ing. Nistor Filip, și locotenent comandor Ovidiu Cristea, absolvent cantemirist, promoția 2004, directorul Departamentului Tactică, Armament Naval, responsabil pentru programul NHEN în limba română și în limba engleză.
La rândul lor, absolvenți cantemiriști, studenți în anul I și II la marină, au punctat aspecte importante din activitatea universitară și experiențele pe care le-au acumulat până acum.
Activitatea a fost una interactivă în care liceenii militari au avut de răspuns la diferite întrebări, iar cei care s-au descurcat cel mai bine au fost premiați și felicitați.
Modernizările din academie, multiplele simulatoare, baza sportivă, facilitățile de învățământ, programul în limba engleză, Bricul Mircea, noua specializare care va apărea de la anul, Infanteria marină, programele Erasmus, toate le-au fost prezentate de distinșii oaspeți.
Atenți la particularitățile sistemului de învățământ universitar, dar și la exemplele personale, cantemiriștii urmează să-și definitiveze opțiunile, având posibilitatea să facă alegeri în cunoștință de cauză.
Mult succes în alegerile pe care le veți face pentru viitorul vostru!
modernizările din academie, multiplele simulatoare, baza sportivă, facilitățile de învățământ, programul în limba engleză, Bricul Mircea, noua specializare care va apărea de la anul, Infanteria marină, urmează să-și definitiveze opțiunile, având posibilitatea să facă alegeri în cunoștință de cauză.
Mult succes în alegerile pe care le veți face pentru viitorul vostru!
precum și studenți ai academiei, aboslvenți cantemirști
și locotenent comandor dr. ing. lector universitar Ovidiu Cristea, absolvent cantemirist, promoția 2004, directorul Departamentului Tactică, Armament Naval, responsabil pentru programul NHEN în limba română și în limba engleză, le-au vorbit liceenilor despre oportunitățile, riscurile, amenințările, dar și beneficiile pe care le oferă o carieră în domeniul Forțelor Navale.
La rândul lor, absolvenții noștri, Răzvan Mușescu și Teodor Crețu, studenți în anul I la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, au punctat aspecte importante din activitatea universitară și experiențele pe care le-au acumulat până acum.
Atenți la particularitățile sistemului de învățământ universitar, dar și la exemplele personale, cantemiriștii urmează să-și definitiveze opțiunile, având posibilitatea să facă alegeri în cunoștință de cauză.
Mult succes în alegerile pe care le veți face pentru viitorul vostru!







