mart. 142024
 

Echipa de baschet masculin, antrenată de Pcc Fane Rapa, a evoluat pe teren propriu, în cadrul etapei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, pentru un loc la etapa zonală.

Susținuți frenetic de colegii lor, sportivii noștri au lăsat emoțiile la o parte și au oferit un adevărat spectacol sportiv, încheiat cu victorii în fața echipelor de la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” Ploiești și Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina.

Execuțiile spectaculoase, interceptările la minge, precizia exercițiilor tehnice și tactice, au fost dublate de calitățile fizice deosebite ale liceenilor militari.

La startul competiției s-au aliniat cinci echipe, care au fost împărțite în două grupe, conform tragerii la sorți.

Învingători în cele două grupe au fost sportivii de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” și Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești.

Finalul le-a aparținut lemeviștilor, elevilor de la clasa sportivă, care sunt legitimați la cluburi sportive.

Dincolo de competiție, s-au legat prietenii și, de cele mai multe ori, sportivii s-au susținut unii pe alții.

Clasament:

Locul I  – Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești;

Locul II – Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”;

Locul III – Colegiul Național „Nichita Stănescu” Ploiești;

Locul IV – Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” Ploiești;

Locul V – Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina.

Felicitări tuturor și  mult succes în competițiile viitoare!