iun. 072013
 

      Eleva Andreea Amalia Stănică din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” a obţinut, de curând, locul I, la secţiunea fotografie, a Concursului Naţional „Pledoarie pentru lectură”, din cadrul Proiectului Naţional „Punţi culturale între civilizaţii şi arte”. Prin creativitate, imaginaţie şi originalitate, Andreea, sub îndrumarea doamnei prof. Mihaela Steliana Lambru, a reuşit să promoveze importanţa şi rolurile lecturii într-un mod inedit.
Printr-o articulare vizibilă a viziunii asupra cărţii, în speţă a lecturii, din perspectiva unui licean, cantemirista a creat o legătură indisolubilă între titlu şi fotografie, elemente componente ale mesajului pe care aceasta a vrut să-l transmită: lectura transpusă în imagini.
Fire ambiţioasă şi dornică să înveţe cât mai multe lucruri noi, tânăra cantemiristă a reuşit să exprime şi să redea esenţa cărţilor în poze metaforice. „Fotografia este pentru mine o latură poetică puternic exploatată de-a lungul timpului. Fotografia e tăcută de aceea cere mai mult, e o artă învolburată, adâncă, plină de mistere şi enigme. Prin fotografie ne păstrăm florile gândului, rumegând amintiri, fragmente de articole vechi, gânduri pierdute prin notiţe”, ne-a exemplificat Andreea.

[flagallery gid=36 name=Gallery]