iun. 132016
 

    Vineri, 10 iunie 2016, cadre militare, cadre didactice, elevi şi invitaţi au avut privilegiul de a asista la o nouă, frumoasă şi provocatoare acţiune. Cantemirul a fost în „haine” de sărbătoare, ca urmare a lansării biografiei omului politic Nicolae Filipescu, o personalitate aparte printre fruntaşii României moderne şi model atât pentru corpul profesoral, cât şi pentru elevii cantemirişti. Omului de excepţie Nicolae Filipescu, îi datorăm, între altele, Cercul Militar din Bucureşti şi Liceul de la Mănăstirea Dealu din Târgovişte, care a fost o şcoală de elită, unică în România, în sistemul de învăţământ.

Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” este continuatorul de drept şi de fapt al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu şi duce mai departe tradiţia de excelenţă.

Într-o atmosferă unică şi emoţionantă, figura lui Nicolae Filipescu a fost adusă în actualitate de către inspectorul general de istorie din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, domnul prof. dr. Doru Dumitrescu, autorul celor două volume, care poartă titlul „Nicolae Filipescu – Un aristocrat al politicii”, în prezenţa comandantului colegiului, colonel Horia Stănescu, a directorului adjunct, prof. dr. Aurel-Constantin Soare şi a invitaţilor.

Alături de autor au fost prezenţi fostul inspector şcolar general al ISJ Prahova, domnul Gheorghe Borovină şi inspectorul de istorie, doamna prof. dr. Maria Mariana Gheorghe.

„În orice ţară, o asemenea carieră trebuie lăudată. O inimă, o conştiinţă, un CARACTER, Nicolae Filipescu avea un ideal superior interesului personal şi un talent oratoric aparte. În volumul al II –lea, găsim un citat foarte sugestiv: „În chestia naţională, care ne frământă nu se cere ştiinţă… Ca să pricepi năzuinţele neamului, trebuie numai o inimă românescă”. Acest fapt l-a definit în trecerea sa prin tumultoasa istorie a sfârşitului secolului al XIX – lea şi în începutul secolului al XX – lea.

Apărându-ne identitatea, ne ocrotim viitorimea, arătând deopotrivă recunoştinţă strămoşilor, al căror sânge ne curge prin vene”, a afirmat directorul adjunct, prof. dr. Aurel-Constantina Soare.

Foto: Graţiela Mihăescu

[flagallery gid=255]