oct. 052016
 

      Tot mai mulţi elevi din judeţul Prahova doresc să îmbrăţişeze cariera militară.

      De Ziua Mondială a Educaţiei, elevii clasei a VII –a C ai Liceului Teoretic “Aurel Vlaicu” din Breaza, însoţiţi de doamna prof. Maricica Gîţă, au vizitat Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, dornici să cunoască specificul vieţii şi instruirii elevilor militari. Pe parcursul celor două ore, au descoperit activităţi care pun în valoare rigoarea militară, disciplina, performanţa, au aflat mai multe despre oferta educaţională a şcolii şi au intrat într-un dialog permanent cu liceenii în uniformă, cadrele militare şi didactice. Răspunsurile nu au ezitat să apară, astfel că, la finalul întâlnirii, o parte dintre ei au plecat cu gândul că vor deveni şi ei elevi ai Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”.

        Un moment emoţionant a fost acela când s-au întâlnit cu directorul adjunct al instituţiei, prof. dr. Aurel-Constantin Soare şi i-au urat “La multi Ani!” cu prilejul zilei de naştere.

Succes dragi elevi şi visele voastre să vi se îndeplinească!

[flagallery gid=274]