
În perioada 3-5 septembrie a avut loc reuniunea reprezentanților Forumului European al Școlilor Militare de Învățământ Secundar, la Colegiul Khatochvil Károly Honvéd Középiskola, Debrecen, Ungaria.
S-au purtat discuții pentru extinderea cooperării între liceele militare și s-a stabilit agenda viitoarelor activități.
Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” a fost reprezentat de două cadre didactice, profesor de limba engleză Daniela Schonauer, coordonator al activităților forumului la nivelul instituției, și profesor de limba engleză Andreea Ziegler.
În cadrul întâlnirii au avut oportunitatea de a se familiariza cu sistemul de funcționare a școlilor militare din Ungaria. „Vizita la National Defence Sports Center a constituit un prilej de a asista la diferite tipuri de antrenament militar și de a vedea dotarea bazei sportive militare.
Misiunea acestui forum este de a aduce împreună școli militare europene pentru a promova valorile și principiile fundamentale ale Uniunii Europene, ce pot fi integrate în curriculumul instituțiilor educaționale”.
xxx
Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” se numără printre școlile care au obținut acreditare Erasmus și oportunitatea de a colabora cu liceele militare din EUMSSF pentru noi proiecte Erasmus.



