mart. 152021
 


Elev sergent major Alexandru Drăgan a știut de mic că vrea să urmeze cariera militară, avându-l ca model pe tatăl său.

Bucuria, emoția și mândria s-au multiplicat atunci când cei doi, tată și fiu, au făcut parte din blocul de paradă care a trecut pe sub Arcul de Triumf, oferind familiei un moment unic, cu o semnificație aparte.

Încă din clasa a IX-a, odată cu accederea în Colegiul Național Militar “Dimitrie Cantemir”, în urma unei competiții acerbe, tânărul cantemirist a dorit să-și facă măndri părinții prin toate acțiunile întreprinse.

Seriozitatea, perseverența, determinarea, munca, efortul și dorința de a-și duce propriile pasiuni dincolo de limite l-au ajutat să-și clădească pilonii țelului dorit.

Rezultatele foarte bune obținute la învățătură și urcarea pe podiumul olimpicilor au venit ca o consecință firească a curiozității lui intelectuale și a dorinței de a se autodepăși.

În decursul anilor, a devenit exemplu pentru liceenii militari, cărora le-a fost îndrumător și camarad.

Comportamentul exemplar și aptitudinile de comandă l-au recomandat pentru funcția de înlocuitor al comandantului de pluton.

Elevii claselor a X-a au avut în fața lor un „frate” mai mare, care le-a oferit tot ce a primit el:respectul pentru uniforma militară și simbolurile naționale.

Alexandru, alături de colegii lui, așteaptă cu emoție finalul anilor de liceu, pentru a valorifica ceea ce a sădit în cei 4 ani.

“Cei 4 ani petrecuți în cetatea Cantemirului ne-au maturizat și ne-au făcut oameni. Principalii mentori ai personalității noastre au fost atât cadrele militare, cât și cele didactice, sub îndrumarea cărora am reușit, am învins și ne-am autodepășit. Așadar, în puținul timp care ne-a rămas, vom dovedi pasiune, sacrificiu și devotament pentru ceea ce am clădit în această perioadă de elev militar prin rezultatele deosebite la învățătură și la olimpiadele naționale.

Noi, promoția 2021, așteptăm cu nerăbdare momentul bilanțului, pentru a valorifica tot ceea ce am sădit în acești ani”, a transmis performerul nostru.

Felicitări, Alexandru, și mult succes pe drumul ales!