sept. 082025
 

Deschiderea anului școlar 2025-2026 a fost marcată printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată, luni, 8 septembrie, într-o zi de mare sărbătoare creștină, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.

Sub același deziderat al excelenței în educație, elevii s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au dat o notă distinctă momentelor din cadrul festivității de astăzi.

La eveniment, alături de întregul personal al instituției, au fost alături de noi șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, comandantul Comandamentului Logistic Întrunit, general-maior Liviu-Marian Mazilu, cadre militare active și în rezervă, oficialități ale administrației publice locale, foști absolvenți, părinți și prieteni.

Cu emoții de toamnă, într-un septembrie blând și generos, cei mai tineri reprezentanți ai Armatei României, împreună cu colegii lor mai mari, au rostit Legământul cantemirist, semn al legăturii și respectului dintre generații, în timp ce au format literele CII, inițialele celei de-a 102-a promoții a Cantemirului.

Pentru cei peste 650 de liceeni militari, această zi va rămâne una de referință, începutul unui drum care le va defini parcursul profesional și personal.

           Cei mai merituoși dintre elevii claselor a XII-a au fost numiți în funcții de conducere și înaintați în grad, prin ordin al comandantului colegiului.

          Discursurile rostite de cei doi reprezentanți ai claselor a IX-a și a XII-a, elev Anastasia Ioana Cojocaru și elev plutonier adjutant Theodor Pelmuș, au stârnit ropote de aplauze.

În acordurile Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale şi în aplauzele asistenţei, proaspeţii liceeni şi-au urmat în cadenţă colegii din anii mai mari, în ecuaţia perpetuă a devenirii şi desăvârşirii fiecăruia.

Temători și emoționați, stângaci a executa pasul de defilare, suntem siguri că vor deveni puternici și pregătiți pentru a-și îndeplini visele, așa cum zeci de generații de cantemiriști au făcut-o până acum.

La final, șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, absolvent cantemirist, promoția 1988, a scris în cartea de onoare a colegiului și a conferit distincții comandantului colegiului, colonel Mihail Șerban-David, și directorului colegiului, profesor dr. Aurel-Constantin Soare.

Adresându-se tinerilor colegi, Șoimii de la Breaza, i-a îndemnat să îndrăznească să-și întindă aripile, să urce în înaltul performanței, dar să nu uite niciodată că indiferent de cât de sus vor ajunge diferența o va face dragostea de țară și neam, onoarea, demnitatea, camaraderia – într-un cuvânt caracterul. 

Dincolo de comenzi și onoruri, privirea fiecărui tânăr s-a întors pentru o clipă spre cei de acasă: mame, tați, bunici, frați și surori.

          Îmbrățișări, zâmbete, dorințe, toate au marcat prima zi de școală la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”.

Mult succes tuturor în noul an școlar, multă sănătate și putere de muncă pentru a reuși în cariera militară!

La mulți ai tuturor sărbătoriților zilei!