
Echipa feminină de handbal, sub coordonarea doamnei profesor Claudia Dogaru, s-a clasat pe locul al II –lea la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, după ce a pierdut la un singur gol întrecerea finală.
Sportivele cantemiriste au arătat că au o înaltă pregătire atletică, gândire tactică și o perfectă armonizare în teren.
Echipa colegiului este una foarte tânără, ce are în componență și eleve din clasa a IX –a, foarte talentate și muncitoare.
Handbalistele noastre au reușit să obțină două victorii valoroase în primele meciuri disputate, după ce au etalat un joc de mare spectaculozitate, în care pregătirea, determinarea, fair-play-ul și spiritul de echipă au ieșit în evidență.
Pe teren propriu și cu o galerie impresionantă, cantemiristele s-au impus în fața echipelor de la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” și Liceul Tehnologic „Sfântul Apostol Andrei”, cu scorul de 19-17, respectiv 16-7.
Departajarea pentru locurile I și II s-a făcut între echipele câștigătoare ale celor două grupe: Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” și Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești.
Meciul final a fost unul foarte strâns până în ultimul moment, încheiat cu scorul de 21 la 20 pentru handbalistele de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești.
xxx
Vineri, 25 martie 2022, Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” și Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” au găzduit etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, la handbal feminin.
Cele șase echipe participante au fost împărțite în două grupe, meciurile desfășurându-se în cele două săli de sport ale instituțiilor gazdă.
Echipe participante:
Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”
Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Breaza
Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești
Colegiul „Spiru Haret” Ploiești
Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil
Liceul Tehnologic „Sfântul Apostol Andrei” Ploiești
















