sept. 132021
 

  Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” și-a deschis larg porțile pentru un nou an școlar sub semnul aceluiaşi deziderat care înglobează vocaţia calităţii, exigenţa şi preocuparea constantă pentru performanţă.

          Pentru cei mai tineri reprezentanți ai Armatei României, această zi a reprezentat un moment de referință în parcursul lor existențial. Mândri că și-au îndeplinit visul de e deveni elevi ai acestei prestigioase instituții de învățământ, în urma unui proces dificil de selecție, finalizat cu rezultate deosebite, tinerii cantemirști s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

Îmbrăcați pentru prima dată în uniforma militară, puțin timizi și stângaci în a executa pasul de defilare, „bobocii” s-au angajat într-o competiție strânsă pentru a-și etala talentul, determinarea și cunoștințele pe care le vor acumula, în vederea obținerii unui loc pe podiumul performerilor.

Le-au fost alături părinții, colegii mai mari, comandanții, cadrele didactice, instructorii militari și personalitățile militare și civile prezente la eveniment.

          Atât „bobocii”, cât și colegii lor mai mari au fost încurajați să pășească pe drumul cunoașterii și să depună toate eforturile pentru atingerea obiectivelor pe care și le-au propus. „Voi sunteți tinerii curajoși și responsabili care vor câștiga lupta cu vremurile, veți ieși căliți și capabili de a face față oricăror provocări, veți fi cei care vor așeza viața noastră pe autentice fundamente valorice. Am toată încrederea că veți decide să vă bazați pe valori durabile, precum onoarea, onestitatea, munca asiduă, responsabilitatea, corectitudinea, generozitatea, respectul față de ceilalți. Susțineți-vă unul pe celălalt pentru a lega prietenii și a genera relații interumane durabile. Bobocilor claselor a IX –a le doresc bun venit într-un colegiu militar de elită. Vă doresc ca în viitor să îmbogățiți palmaresul de performanțe și să păstrați locul de prestigiu la nivel național. Continuați să ne faceți mândri!”, a transmis domnul general-locotenent dr. Cătălin Zisu, comandantul Comandamentului Logistic Întrunit, absolvent cantemirist promoţia 1985.

            Ceremonia a inclus întâmpinarea persoanei oficiale, trecerea în revistă a efectivelor participante, mesajele adresate cu prilejul deschiderii anului școlar, un moment de reculegere în memoria tuturor profesorilor și cadrelor militare care nu mai sunt printre noi, oficierea serviciului religios.

            În fața asistenței, cel mai tânăr reprezentant al Armatei României, Răzvan-George Manea, primul admis cu media 9,97, și eleva plutonier adjutant Eva-Antonia Nedelcu au transmis cu emoție mesajele elevilor din clasa a IX –a, respectiv clasa a XII –a.

            Ca urmare a meritelor deosebite obţinute în cei patru ani de liceu, șeful promoției 2021, Andrei Dodoț, astăzi student în Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, a primit din partea conducerii instituției o diplomă de excelență și o medalie onorifică.

Un moment emoţionant l-a constituit legământul cantemirist, între „boboci” şi viitorii absolvenţi. Aceștia au format literele D și C, inițialele patronului nostru spiritual, Dimitrie Cantemir.

În acordurile Muzicii Militare şi în aplauzele asistenţei, proaspeţii liceeni şi-au urmat în cadenţă colegii din anii mai mari, în ecuaţia perpetuă a devenirii şi desăvârşirii fiecăruia.

La final, s-a sfințit locul unde va fi amplasată viitoarea biserică din incinta Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”. Slujba de sfințire a fost oficiată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat comandantul Comandamentului Logistic Întrunit, general-locotenent Cătălin Zisu, cadre militare și personalul colegiului.

Mult succes tuturor în noul an școlar!