sept. 132016
 

           Luni, 12 septembrie, într-o zi autentică de toamnă, în Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, s-a simţit emoţia unui nou început de an şcolar în care „boboci” şi elevi cantemirişti vor deschide porţi spre cunoaştere, spre desăvârşire, urmând, cu superioară înţelegere, exemplul de comportament şi rezultate foarte bune  ale promoţiei anterioare: rată de promovare de 100% la examenul maturităţii şi procent de 98,18 la sută la admiterea în instituţiile militare de învăţământ superior şi postliceal, cel mai mare procentaj din ultimii ani.

            Ceremonia de deschidere a anului şcolar 2016-2017 a fost onorată de prezenţa ministrului apărării naţionale, domnul Mihnea Motoc. De asemenea, reprezentanţii conducerii Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova,  oficialităţilor administraţiei publice locale,  cadrelor militare active şi în rezervă au fost alături de elevii cantemirişti.

            De o parte şi de alta a tribunei oficiale, cadrele didactice şi militare ale instituţiei, părinţii elevilor, precum şi absolvenţi din promoţiile anterioare, care fac cinste Cantemirului, au fost părtaşi la deschiderea unui nou capitol al vieţii de licean, intitulat adolescenţă în uniformă militară.

            Elevii claselor a XII – a, cu rezultate deosebite la învăţătură, au fost avansaţi în grad.

            Intrat deja în tradiţia şcolii noastre, jurământul cantemirist, mlădiţă istorică a celui mănăstirean, şi-a aflat locul său în sufletul fiecăruia. Elevii claselor a IX–a le–a promis viitorilor absolvenţi că vor învăţa carte, se vor instrui şi pregăti pentru a deveni militari de nădejde, rostind: „Eu elevul…mă leg să învăţ carte, să-mi oţelesc braţul şi inima, spre a sluji cu destoinicie, Patria şi Armata României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. La final, bobocii au primit de la colegii mai mari de clasa a XII – a o insignă sub forma unui şoim care reia, pentru întâia oară, o tradiţie din timpul Legământului Cantemirist de 90 de ani.

        În acelaşi cadru, cu emoţie, reprezentantul liceenilor cantemirişti, elevul plutonier adjutant, Ştefan Sava şi reprezentantul bobocilor, Mihai Andrei Cristian, elevul cu media cea mai mare la admitere, au luat cuvântul.

        În acordurile Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi în aplauzele asistenţei, proaspeţii liceeni şi-au urmat în cadenţă colegii din anii mai mari.

            Urmează un an greu, cu multe provocări pentru elevii în uniformă care au şansa să se pregătească şi instruiască într-una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ preuniversitar din ţară.

           Cu toţii vor trebui să facă faţă rigorilor armatei şi să se adapteze cerinţelor de excelenţă educaţională.

Succes tuturor în noul an şcolar!

Foto: m.m. principal Nicolae Milea,   Graţiela Mihăescu

[flagallery gid=265]