iun. 152021
 


 Ziua de 15 ianuarie, ca și cea de 15 iunie, este asociată cu numele marelui poet național Mihai Eminescu.

În această zi deosebită cu însemnătate pentru istoria și cultura românească, în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” s-a derulat un eveniment unic și deosebit.

Întâlnirea a avut loc în cancelaria GL. (rz) Marcel Olteanu, unde distinsul oaspete, directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, locotenent-colonel Radu Riti, a dat citire mesajului comandantului Comandamentului Logistic Întrunit, domnul General-locotenent Cătălin Zisu, și a oferit explicații și detalii inedite despre colecția de manuscrise Mihai Eminescu, în fața cadrelor didactice, ofițerilor, elevilor și, nu în ultimul rând, al dirigintei, profesor Elena Giurgincă. Despre reîntoarcerea în Cantemir a spus că este încărcată de emoții și amintiri, de fiecare dată altele, de fiecare dată la un alt nivel și cu altă însemnătate. S-a adresat și elevilor, pe care i-a îndemnat să îmbrățișeze fiecare clipă petrecută în colegiu și le-a amintit de una dintre valorile pe care le-a primit de la dascăli, aceea de a fi OM.

Cei prezenți au avut ocazia să răsfoiască această colecție uriașă de manuscrise. „Pentru noi este o onoare să o avem, astăzi, în mijlocul nostru, este un moment deosebit când putem să atingem opera lui Eminescu în forma care ne-ați oferit-o. Vă mulțumim pentru faptul  că ați început să fiți și mai aproape de noi și ne oferiți posibilitatea să avem un contact mult mai des cu dumneavoastră, prin ceea ce ne puteți oferi atât în cadrul colegiului, cât și ulterior, poate cu vizite, acolo unde  elevii noștri doresc să ajungă, să vadă atât elemente din Istoria României, cât și tehnică militară. În numele meu personal, al cadrelor didactice și al elevilor, dorim să vă mulțumim pentru tot ceea ce ne-ați oferit astăzi”, a transmis comandantul instituției, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu.

Prima colecție de manuscrise este însoțită de mesajul domnului General-locotenent Cătălin Zisu:

„Una din cele mai de seamă colecții deținute de Academia Română, păstrătorul de prim rang, al cuvântului scris al României, este constituită de către Colecția de Manuscrise „Mihai Eminescu”,

Donată Academiei Române de marele om de cultură Titu Maiorescu în ședință omagială în anul 1902, colecția de manuscrise a poetului național a început să fie publicată de către Academia Română, prima oară, într-o ediție critică în anul 1939, sub coordonarea criticului și istoricului literar Dumitru S. Panaitescu, cunoscut publicului larg și cercetătorilor de profil cu pseudonimul „Perpessicius”.

Odată cu avansul tehnologic, a fost posibilă publicarea manuscriselor eminesciene în ediție facsimilizată, atât în format clasic, pe hârtie, cât și digital, pe suport disc. Astfel, în anul 2005, sub coordonarea academicianului Eugen Simion, a apărut primul volum al acestei noi ediții, până în anul 2009, apărând treptat și celelalte volume.

Prin mijlocirea Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, astăzi, colecția completă a Manuscriselor „Mihai Eminescu” va ajunge în biblioteca Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”  din Breaza, devenind astfel liberă pentru a fi consultată de către militarii de mâine ai Armatei României.”