
Lotul sportiv al Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, coordonat de locotenent Radu Soare și antrenor Victoria Buzoianu, a reprezentat cu cinste România, Armata României și instituția la competiția internațională „5rd International Cadet Cup”, eveniment de amploare organizat de Ministerul Apărării din Ungaria, la Balatonakaratya, în perioada 7-10 aprilie.
Este pentru al doilea an consecutiv, din trei participări, când liceenii militari de la Breaza reușesc să urce pe podiumul campionilor. După Locul al II-lea câștigat anul trecut, la ediția 2025, elev sergent Ana Maria Grigore, elev sergent Cosmin Iepure, elev caporal Andrei Voinea și elev caporal Ștefan Nicola au ridicat cupa reprezentativă Locului al III-lea. „Suntem extrem de mândri de rezultatul obținut – o recompensă binemeritată pentru tot efortul, determinarea și unitatea noastră. A fost o zi de neuitat, în care am crescut ca oameni și ca echipă”, au transmis performerii noștri.
La întrecerea aplicativ-militară, desfășurată pe parcursul a două zile, s-au aliniat zece echipe: 2 din Ungaria, 2 din Cehia, 2 din Serbia, 1 din Austria, 1 din Marea Britanie și 2 din România, de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” și de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”.
După prima zi și parcurgerea celor patru probe, First Aid, Combined Shooting, Land Navigation și Laser Run, echipa cantemiristă s-a clasat pe Locul I. Detalii în link: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1062166462623728&set=pcb.1062167329290308
„A doua zi a concursului internațional Cadet Cup a fost, fără îndoială, cea mai intensă și plină de adrenalină. Echipa noastră a pornit la drum cu emoții, dar și cu multă determinare.
Știam că urmează cele trei probe decisive: Matrix Run, Rifle Relay și Obstacle Course – fiecare cu provocările ei, dar și cu șansa de a ne depăși limitele.
Matrix Run ne-a testat viteza de reacție și coordonarea. A fost nevoie de concentrare maximă, iar fiecare pas greșit putea însemna pierderea unor secunde prețioase. Spiritul de echipă ne-a ajutat să rămânem conectați și determinați.
A urmat Rifle Relay, o probă în care precizia și calmul au fost esențiale. Deși tensiunea a fost mare, ne-am susținut unii pe alții, iar fiecare reușită a fost însoțită de aplauze și zâmbete. A fost clar că nu mai concuram doar pentru rezultate, ci și pentru mândria de a fi parte dintr-o echipă unită.
Ultima provocare – Obstacle Course – ne-a pus la încercare rezistența fizică și voința. Fiecare obstacol depășit ne-a dat un plus de încredere”, a transmis elev sergent Ana Grigore, singura dintre elevii noștri care a participat pentru al doilea an consecutiv.
Rezultatele bune adjudecate pe tot parcursul întrecerilor sportive și militare au arătat o dată în plus valorile specifice dobândite de aceștia de-a lungul timpului: munca în echipă, disciplina, corectitudinea, respectul pentru adversar, ambiția și dorința de autodepășire.
Perioada petrecută în Ungaria le-a dat elevilor noștri posibilitatea să concureze în condiții competitive, să se bucure de schimbul de experiență oferit și de tot ceea ce au învățat într-un mediu internațional.
Sunt exemple pentru generațiile care vor să le calce pe urme și pentru toți colegii lor.
Suntem mândri de performanța voastră și de modul exemplar în care v-ați comportat pe parcursul probelor.
Felicitări tuturor!





