mart. 212023
 

Elev fruntaș Ștefan Dobre s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, pentru al doilea an consecutiv, după ce anul trecut a obținut medalie de bronz.

Ștefan și-a validat competențele dobândite în cadrul concursului de excelență și a reușit să se claseze primul pe județ, arătând prin rezultatul lui că nimic nu este imposibil atunci când unești munca cu pasiunea și dorința cu perseverența.

Ștefan a excelat nu doar prin inteligență, dar și prin abordarea corectă a subiectelor, cu un grad de dificultate ridicat, prin modul în care a reuşit, pe baza surselor istorice, să urmărească selectarea, utilizarea, analizarea, interpretarea şi argumentarea informaţiilor.

În luna aprilie, va pleca la Râmnicu Vâlcea pentru a lua startul la competiția elitelor și pe această cale dorim să-l încurajăm și să-i urăm mult succes!

Ne mândrim cu tine, Ștefan!