mai 302023
 

Marți, 30 mai, a avut loc Balul absolvenților, un eveniment de tradiție în colegiul nostru, dedicat tinereții, nobleții și eleganței.

Aflaţi la orizontul celei mai frumoase vârste, absolvenții promoției „General Constantin Chirtescu-100” au dat o notă distinctă anilor de liceu și au scris propria poveste în pași de dans.

Primii care au pășit pe ringul de dans au fost talentații cantemiriști care s-au pregătit intens pentru a rezolva partitura coregrafică, fără a lăsa să se vadă efortul lungilor repetiții, alături de profesorii lor.

Valsul este cel care a deschis și de această dată seara, fiind cel care a  accentuat emoția și a evidențiat creativitatea și originalitatea protagoniștilor.

Spectacolul oferit a fost unul de înaltă clasă, acesta fiind presărat cu momente distincte și pline de rafinament care au atras aplauzele neîncetate ale conducerii instituției, diriginților, cadrelor didactice și părinților.

Dincolo de eleganța ținutelor, melodiile alese cu bun gust și cursivitatea perechilor pe ringul de dans, atmosfera a fost feerică.

Prin tot ceea ce au pregătit și cum s-au pregătit, liceenii militari au arătat că sunt legați de același „Semper fidelis”.

Desemnarea „regelui” și a „reginei” s-a făcut la miezul nopții, iar cei care au întrunit numărul de voturi au fost Andreea Radu și David Dumitru.

Surprinși și, totodată, bucuroși, au avut momentul lor, care a stârnit ropote de aplauze.

Felicitări organizatorilor şi absolvenților pentru momentele speciale oferite!