An de an, elevii
cantemiriști cu o sensibilitate estetică și creativă aparte își valorifică
talentul, originalitatea și își depășesc limitele în cadrul competițiilor de
nivel înalt, unde ating diferite niveluri de dificultate pentru a se afirma ca
tinere talente în domeniul creației literare.
La numeroasele
realizări de succes ale „șoimilor cantemiriși” pe tărâmul limbii și literaturii
române se adaugă, astăzi, și cele ale liceenelor: Roberta, Daria și Viviana
Imaginația, complexitatea și dragostea
ce o poartă literaturii și marilor ei reprezentanți s-au reflectat în lucrările
trimise de tinerele creatoare la Concursul literar interregional „Nichita
Stănescu-Dreptul la timp”, ediția XXXIII.
Elev caporal
Roberta Ioana Ursu a fost distinsă cu Premiul al II –lea, la secțiunea eseu
critic. Două dintre cele trei Premii III oferite au revenit elevelor Viviana
Mihaela Purcărea-Ciulacu și Daria-Ioana Ruse, la secțiunea eseu critic,
respectiv proză.
Distincțiile
primite vin să dezvăluie afinitatea pe care o au pentru lumea infinită a
literaturii pe care o descifrează sub atenta îndrumare caldă a iubitorilor
dascăli: Mihaela-Steliana Lambru, Bianca Stanciu și Irina Grecu.
„Pasiunile sunt vânturile care umflă pânzele
corabiei; uneori o scufundă, dar fără ele corabia n-ar putea merge.”
Voltaire. Scrisul este o pasiune pe care am dobândit-o odată cu prima atingere
a condeiului, și, pe care am purtat-o apoi cu mine în fiecare etapă a
vieții. Fiecare pas pe drumul dezvoltării mele a lăsat adânc întipărită
amprenta unui cuvânt, pe care apoi, sub atenta îndrumare a unor dascăli
implicați, am modelat-o, înșiruind pagini întregi cu gânduri și reflecții.
Viața cazonă nu m-a îndepărtat de pasiunea mea, ci, din contră, m-a ajutat să
mă dezvolt emoțional, să am o viziune mai profundă asupra lumii și totodată a
literaturii. Participarea în cadrul concursului „Nichita Stanescu- Dreptul la
timp” a reprezentat o oportunitate de a pătrunde printre versurile marelui
poet, de a reflecta asupra unor idei, de a aduna gânduri, de a crea un întreg,
un univers literar ce mă definește”, elev
Daria-Ioana Ruse.
Tudor Arghezi a
spus odată un mare adevăr: „Pretutindeni și în toate este poezie”. Adevărul
este însă relativ și adesea se profilează în spatele nostru ca o umbră a
subiectivității, așa că tot ce pot afirma este că în viața mea, poezia este
pretutindeni și în toate. Învățând la un colegiu cu specializarea
matematică-informatică, poate părea complicat să păstrez o legătură intimă cu
lumea nesfârșită a cuvintelor, însă cred că ea se regăsește în interiorul
fiecărei persoane, asemenea unui cod genetic încă nedeslușit care îl face pe
homo sapiens să viseze, să mediteze, să cerceteze și să creeze. Pentru mulți
oameni arta este o terapie, în timp ce ea reprezintă de fapt o manifestare
abstractă a vieții, la fel ca însăși gândirea.
Nichita Stănescu
m-a fascinat tocmai prin viziunea sa poetică cerebrală, aproape matematică,
datorită căreia este posibilă fuzionarea a două lumi considerate, poate pe
nedrept, intangibile: știința și simțirea. Un factor major care a contribuit la
formarea mea în ceea ce privește apropierea de literatură, respectiv înclinația
mea către „necuvinte”, este Cenaclul Literar „Marin Sorescu”, al cărui nume
poate fi considerat o ofrandă adusă „tovarășului” lui Stănescu, alături de care
a pus bazele neomodernismului românesc, însuși cantemiristul Marin Sorescu.
În final, dacă
rândurile acestea își vor găsi sfârșitul în obscuritate, poezia rămâne
omniprezentă… în lumină, în zâmbet, în sobrietate, în nimicnicie…elev
caporal Roberta Ioana Ursu.
„Nu am vrut să vorbesc cu cei din jurul meu până la 3
ani, pentru că în mintea mea cuvintele
se formau imperfect, se îmbulzeau, formau frânturi de fraze şi propoziţii
incomplete, iar eu, în lumea mea interioară, mă ruşinam, pentru că încă de
atunci îmi doream perfecţiunea.
Când am găsit
curajul să vorbesc cu voce tare, am simţit imediat puternica fascinaţie a
cuvintelor şi nu m-am mai oprit din a le folosi.
Mai târziu, când
am pătruns în tainele Abecedarului, îmi imaginam că sunt
« Prinţesa şi
bobul de mazăre » sau « Albă ca Zăpada » şi am început să aşez pe hârtie,
poveştile citite dar aşa cum le înţelegeam şi mi le imaginam eu. Practic îmi
cream lumea mea prin cuvânt. Creaţia stă la baza existenţei noastre, este
portiţa prin care evadăm din rutina şi
monotonia vieţii zilnice, din tipicul
cotidian, spre a păşi într-o altă lume, ideală, deschisă tuturor
posibilităţilor, a cărei unică frontieră o reprezintă doar imaginaţia noastră.
Prin lectură
sunt capabilă să rup barierele realităţii şi să călătoresc în timp şi în spaţiu
în funcţie de starea mea de spirit. Odată cufundată în lumea cuvintelor pot
călători în trecut sau în viitor, oriunde în lume, chiar şi în dimensiunile
minţii mele, iar tot ce am nevoie este doar inspiraţie, pe care o transpun în
lucrările şi creaţiile mele.
Aşa am
descoperit pasiunea mea pentru disciplina limba şi literatura româna, pe care am reuşit să o dezvolt în gimnaziu
iar acum în cadrul colegiului, am obţinut prima răsplată a muncii mele, Premiul
III la acest important concurs.
Scriu aceste
rânduri cu mândrie dar şi cu recunoştinţă pentru dascălii care m-au format, şi mai ales îi
mulţumesc pentru ajutorul de nepreţuit, doamnei profesor Irina Grecu, care
adaugă astăzi, la numeroasele « poveşti de succes ale şoimilor cantemirişti
scrise în fiecare an şcolar şi povestea mea », elev Viviana Mihaela
Purcărea-Ciulacu.
Felicitări și mult succes în continuare!
