dan

Colecția de Manuscrise Mihai Eminescu în colegiul nostru, în format scris și pe DVD

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Colecția de Manuscrise Mihai Eminescu în colegiul nostru, în format scris și pe DVD
iun. 152021
 


 Ziua de 15 ianuarie, ca și cea de 15 iunie, este asociată cu numele marelui poet național Mihai Eminescu.

În această zi deosebită cu însemnătate pentru istoria și cultura românească, în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” s-a derulat un eveniment unic și deosebit.

Întâlnirea a avut loc în cancelaria GL. (rz) Marcel Olteanu, unde distinsul oaspete, directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, locotenent-colonel Radu Riti, a dat citire mesajului comandantului Comandamentului Logistic Întrunit, domnul General-locotenent Cătălin Zisu, și a oferit explicații și detalii inedite despre colecția de manuscrise Mihai Eminescu, în fața cadrelor didactice, ofițerilor, elevilor și, nu în ultimul rând, al dirigintei, profesor Elena Giurgincă. Despre reîntoarcerea în Cantemir a spus că este încărcată de emoții și amintiri, de fiecare dată altele, de fiecare dată la un alt nivel și cu altă însemnătate. S-a adresat și elevilor, pe care i-a îndemnat să îmbrățișeze fiecare clipă petrecută în colegiu și le-a amintit de una dintre valorile pe care le-a primit de la dascăli, aceea de a fi OM.

Cei prezenți au avut ocazia să răsfoiască această colecție uriașă de manuscrise. „Pentru noi este o onoare să o avem, astăzi, în mijlocul nostru, este un moment deosebit când putem să atingem opera lui Eminescu în forma care ne-ați oferit-o. Vă mulțumim pentru faptul  că ați început să fiți și mai aproape de noi și ne oferiți posibilitatea să avem un contact mult mai des cu dumneavoastră, prin ceea ce ne puteți oferi atât în cadrul colegiului, cât și ulterior, poate cu vizite, acolo unde  elevii noștri doresc să ajungă, să vadă atât elemente din Istoria României, cât și tehnică militară. În numele meu personal, al cadrelor didactice și al elevilor, dorim să vă mulțumim pentru tot ceea ce ne-ați oferit astăzi”, a transmis comandantul instituției, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu.

Prima colecție de manuscrise este însoțită de mesajul domnului General-locotenent Cătălin Zisu:

„Una din cele mai de seamă colecții deținute de Academia Română, păstrătorul de prim rang, al cuvântului scris al României, este constituită de către Colecția de Manuscrise „Mihai Eminescu”,

Donată Academiei Române de marele om de cultură Titu Maiorescu în ședință omagială în anul 1902, colecția de manuscrise a poetului național a început să fie publicată de către Academia Română, prima oară, într-o ediție critică în anul 1939, sub coordonarea criticului și istoricului literar Dumitru S. Panaitescu, cunoscut publicului larg și cercetătorilor de profil cu pseudonimul „Perpessicius”.

Odată cu avansul tehnologic, a fost posibilă publicarea manuscriselor eminesciene în ediție facsimilizată, atât în format clasic, pe hârtie, cât și digital, pe suport disc. Astfel, în anul 2005, sub coordonarea academicianului Eugen Simion, a apărut primul volum al acestei noi ediții, până în anul 2009, apărând treptat și celelalte volume.

Prin mijlocirea Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, astăzi, colecția completă a Manuscriselor „Mihai Eminescu” va ajunge în biblioteca Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”  din Breaza, devenind astfel liberă pentru a fi consultată de către militarii de mâine ai Armatei României.”

Media 10!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Media 10!
iun. 142021
 


Andrei Dodoț este un licean militar excepțional, foarte modest și mereu pregătit să-și depășească limitele, să devină un adevărat lider, dovadă fiind și gradul de elev plutonier adjutant, cel mai mare grad onorific în colegiul național militar, pe care îl mai are până la încheierea anului școlar 2020-2021.

Pe epoleții lui stau acum așezate și gradele de „Absolvent”, cele care au amprentate în ele bucurii, reușite, emoții, dar și multă sudoare.

După un parcurs demn de un „șoim cantemirist”, performerul nostru a finalizat clasa a XII -a cu media 10, rod al seriozității și a unei pregătiri la cel mai înalt nivel.

Această medie vine să completeze pleiada rezultatelor obținute în decursul celor patru ani la învățătură, la olimpiade, la competiții de robotică și în activități extracurriculare.

Îi mulțumim absolventului nostru pentru efortul depus în îndeplinirea tuturor sarcinilor, pentru promptitudine și pentru modelul care a devenit pentru elevii din generația lui.

Felicitări și mult succes la examene!

Ne mândrim cu tine!

Rămas bun, Rareș Păuna, mult succes, Iulian Gropan…

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Rămas bun, Rareș Păuna, mult succes, Iulian Gropan…
iun. 132021
 

Un cenaclist de excepție, Rareș-Andrei Păuna

Ultima ședință de cenaclu din acest an școlar a fost una cu o semnificație aparte, avându-l în centrul ei pe un cenaclist de excepție, Rareș Păuna, care a marcat prin prezența sa, pentru mult timp de acum încolo, întâlnirile spiritelor creatoare cu muzele.

Ziua aleasă a fost una de mare sărbătoare, cu dublă semnificație, Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului.

Acest prilej de neprețuită amintire pentru eroii neamului, a devenit pentru elevii Cenaclului „Marin Sorescu” moment de rămas bun.

Într-un cadru prietenos și magic, liceenii militari au găsit puțin timp, alături de cadrele didactice de ieri și de azi, pentru a relansa lectura, literatura, poezia, muzica și a deschide noi ferestre de suflet.

„Absolvent” Rareș-Andrei Păuna a plecat cu fruntea sus dintr-un loc în care și-a pus amprenta, lăsând colegilor mai mici, cu aptitudini, talent și aplecare spre frumos, numeroase motive pentru a uni acest lanț minunat al creației.

Generațiile se înlocuiesc, dar numele și faptele celor care au revigorat acest cenaclu și au perpetuat moștenirea lui Marin Sorescu vor rămâne în istoria colegiului. Despre Rareș a vorbit coordonatoarea cenaclului, doamna profesor de Limba și literatura română, Mihaela-Steliana Lambru.

„L-am descoperit pe Rareș sau s-a lăsat descoperit pe sine chiar din primele ore din clasa a IX-a. Studiam la tema „Joc și joacă” un text arghezian, „Prefață”.

I-am pus pe elevi să recite versurile. Rareș s-a distanțat de departe de toți ceilalți, prin sensibilitate, prin timbrul deosebit al vocii. Așa a început totul – de la „Prefața” lui Arghezi. Au urmat concursurile – câștigate, metodic, unul câte unul, apoi i-am descoperit, la întâlnirile din cenaclu, vocea și chitara. Și ce voce… și ce chitară!

Au urmat spectacolele cu public din ce în ce mai numeros, pe scene din ce în ce mai importante… chiar și la Sala Palatului.

Este greu să rezumi în câteva cuvinte o carieră de acum, de succes! Dar ceea ce am descoperit, cred eu, cel mai important a fost faptul că  uriașul talent este dublat de frumusețea unui caracter de excepție. Succesul nu l-a schimbat!

Pentru   că,   pentru   el,   ceea   ce   este   dar   divin   nu   trebuie   alterat   de  orgoliile succesului!

În locul său, Rareș a decis să-i urmeze Iulian Gropan, prin care cenaclul s-a îmbogățit cu un naist care promite…

Cenaclul „Marin Sorescu” se reinventează…cenacliștii obțin premii, revin cu o voce de „coloratură” din ce în ce mai puternică”.

Mult succes, Rareș!

Ne mândrim cu tine!

Vizită de studii și documentare

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Vizită de studii și documentare
iun. 112021
 

Cursanții Colegiului Național de Apărare din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I” au desfășurat o vizită de studii și documentare în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, în data de 11 iunie.

Programul întâlnirii a inclus un briefing de informare al comandantului instituției, colonel dr. ing. Aurel-Constantin Neagu, cu privire la locul, rolul, viziunea și misiunea unității militare. În același context, au fost evidențiate rezultatele deosebite ale elevilor și performanțele obținute de aceștia în diversele domenii de activitate, dar și realizările recente în domeniul educațional și cele în domeniul infrastructurii educaționale. Răspunsurile la întrebările delegației au venit atât din partea comandantului colegiului, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu, cât și a directorului-adjunct, prof. dr. Aurel-Constantin Soare, care a reliefat și date importante din istoria „Cantemirului”, înalt așezământ de cultură și educație, care reprezintă tradiție și modernitate.

În locul în care generațiile de „șoimi cantemiriști”, sub mentoratul cadrelor didactice și a instructorilor militari, au scris istoria acestei instituții militare, devenită etalon a învățământului preuniversitar românesc, distinșii oaspeți au avut parte de o surpriză din partea talentaților liceeni cu abilități în domeniul muzical și literar, având, astfel, posibilitatea să cunoască și latura sensibilă a elevului de colegiu național militar.

La chitară, la nai, la orgă, cu vocea sau recitând, elev Nicolae Soana, elev Viviana Purcărea-Ciulacu, elev Daria-Maria Sava, elev Matei Iordache, elev caporal Teodor Giurgică, „absolvent” Rareș-Andrei Păuna au oferit un moment emoționant prin intermediul spectacolului de înalt nivel. Liceenii militari au fost coordonați de plutonier adjutant Marian Iamandi.

Ziua Eroilor

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Ziua Eroilor
iun. 102021
 


Liceeni și cadre militare din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” au participat la manifestările solemne prilejuite de Ziua Eroilor, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I și la monumentele Eroilor Neamului din localitățile Cornu și Breaza de Jos, Belia, Valea Târsei, precum și la Troița din Podu Vadului.

În cadrul ceremonialelor militare și religioase s-a executat apelul solemn, activitate în cadrul căreia au fost rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României ori în misiuni executate în teatrele de operații.

În semn de recunoștință și respect pentru înaintașii care au luptat și au apărat țara sub tricolor, garda detașamentului de onoare a colegiului a defilat prin fața cadrelor militare și civile, a reprezentanților autorităților publice locale și a tuturor celor prezenți la evenimentul din orașul Breaza.

Un detașament de onoare a defilat și în comuna Cornu.

Participanți mai vechi sau aflați pentru prima oară la ceremoniile cu o mare însemnătate națională și istorică, cantemirștii consideră că au datoria de onoare să-și aducă aminte de toți acești bravi eroi care și-au pus viața la temelia țării noastre.

„A fost pentru prima dată când am avut prilejul de a participa la acest eveniment marcant, onorată fiind să susțin pasul de defilare pe ritmul de tone. Emoțiile au fost pe măsură în timpul defilării, însă aplauzele oamenilor ne-au adus zâmbete sincere și pline de mândrie. Este important să aducem omagiu eroilor noștri, a căror tărie de caracter, determinare, hotărâre și dragoste cu care au slujit cauza românească ne obligă să păstrăm permanent valorile patrimoniului național! Mă bucur că am putut participa, deoarece a fost o experiență plină de semnificații, frumoasă și emoționantă! ”, a transmis elev caporal Teodora Stănică

La rândul lui, elev caporal Gabriel Florea le este recunăscător celor care s-au jertfit de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea tarii și întregirea neamului. „Cu ocazia Zilei Eroilor aducem un omagiu tuturor Eroilor României care au pus sacrificiul personal în slujba interesului public, dovedind, astfel, că în lume nu există un gest mai nobil și mai sfânt decât să îți dai viața pentru semenii tăi și pentru Patrie.”

Glorie eternă eroilor neamului!

xxx

Biserica Ortodoxă sărbătorește joi, 10 iunie, Înălțarea Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paști.

Sărbătoarea Înălțării a fost proclamată prin lege Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională.

Hristos s-a Înălțat!

Apel solemn de Ziua Eroilor

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Apel solemn de Ziua Eroilor
iun. 102021
 


De Ziua Eroilor și praznicul Înălțării Domnului, elevi și cadre militare din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” au participat la activitățile desfășurate la București, Breaza și Cornu pentru a-i cinsti pe eroii neamului căzuți la datorie de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Seara a culminat în colegiu cu Apelul solemn, dedicat cinstirii memoriei tuturor celor 105 eroi mănăstireni, eroi de frunte ai acestei instituții, căzuți în cele două războaie mondiale, a căror nume sunt încrustate pe plăcile de marmură, așezate la loc de cinste în instituția noastră.

Momente emoționante precum: onorul, trecerea în revistă a efectivelor participante, intonarea Imnului național, citirea numelor eroilor și rostirea de către comandantul unității militare, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu, a cuvintelor:„CINSTE ȘI ONOARE MEMORIEI LOR”, precum și raportul ierarhic, au completat această sărbătoare dedicată înaintașilor noștri. „Eroii ne cheamă la muncă, la solidaritate, înfrățire, la armonie, la respect. Atingând acest pâmănt al neamului românesc să luăm putere, cu toții, curaj și hotărâre pentru o Românie care trebuie să dăinuiască”, a transmis director adj., prof. dr. Aurel-Constantin Soare.

Glorie eternă eroilor neamului!

Apelul general

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Apelul general
iun. 092021
 


Astăzi, 9 iunie, în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” s-a desfășurat Apelul general, cu elevii și personalul militar prezent la program.

Pe platoul de adunare, cadrele militare din comandamentul unității s-au adunat la flancul drept al formației, iar comandanții de subunități la flancul drept al subunităților pe care le-au comandant.

La sosirea comandantului unității, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu, locțiitorul comandantului colonel Mihail Șerban-David, a prezentat raportul.

După primirea raportului, comandantul instituției a salutat unitatea și a ordonat începerea apelului general.

Apelul s-a executat nominal, pe subunități, de către elevii gradați. La terminarea numărătorii, aceștia au raportat comandanților de subunități  că „nu sunt elevi absenți nemotivați”.

Rezultatul primit de comandanții de subunități a fost raportat numeric, pe cale ierarhică, comandantului unității militare.

După terminarea apelului general s-a intonat Imnul național al României, după care s-a defilat, pe subunități.

Pentru „absolvenții” Promoției „Regele Mihai I-100”, care se pregătesc să acceadă spre o nouă etapă, a fost ultimul apel general, în timp ce elevii claselor a IX –a au participat în premieră la acest ceremonial special și s-au ridicat la înălțimea momentului.

Foto: Grațiela  Mihăescu, Iazmina Marcu, Antonio Badea

Pasiune și performanță

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Pasiune și performanță
iun. 082021
 

Ediția din 2021 a Sesiunii de referate și comunicări științifice ale elevilor i-a adus performerei noastre, elev caporal Daria Puchea, Premiul II. La concursul desfășurat, în mediul online, la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, în data de 27 mai, cantemirista a participat la secțiunea „Istorie universală”.

Într-o lume a competiţiei, unde efortul susţinut, munca, seriozitatea, ambiţia şi consecvenţa sunt necesare, Daria dovedeşte că se poate. Rezultatele ei sunt notabile, atât la învățătură, cât și în competițiile de nivel înalt. Se pregătește să devină medic militar și consideră că fiecare disciplină o ajută să evolueze pentru îndeplinirea visului.

Concursul „Sesiunea de referate și comunicări științifice ale elevilor – Etapa Județeana 2021” mi-a oferit ocazia de a construi un proiect complex cu tema „Istoria pandemiilor”, în care am îmbinat mai multe domenii care mă pasionează precum:  istoria, geografia și, mai ales, biologia, a transmis Daria.

Performanța obţinută răsplăteşte dăruirea celor implicaţi, elev şi dascăl, care împreună au găsit drumul către succes. Sub îndrumarea domnului profesor nuț Ionescu am reușit să descopăr plăcerea cunoașterii istoriei, atât a României, cât și cea universală, a încheiat tânăra liceană.

Felicitări și mult succes în continuare!

Distincții pentru pasionații de fotografie

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Distincții pentru pasionații de fotografie
iun. 082021
 


Atrași de arta fotografică, liceenii cantemiriști și-au arătat creativitatea în cadrul Concursului organizat de Consiliul școlar al elevilor, cu ocazia Zilei aniversare a colegiului.

19  elevi care îmbracă cu mândrie aceeași uniformă militară au interacționat strâns cu frumusețea din fața obiectivului și au surprins cât au putut ei de bine colegiul și spiritul cantemirist.

Dincolo de pasiune au pus foarte multă emoție pentru a îndeplini cele trei criterii urmărite.

Acestea au fost: spiritul cantemirist, expresivitatea și tehnica.

Pozele au fost evaluate de juriul format din: elev plutonier adjutant Andrei  Dodoț, care a avut inițiativa acestui concurs, elev plutonier major, Rareș-Andrei Păuna, elev sergent  Cătălin Neaga, elev sergent Eva Nedelcu, elev caporal Patricia Bărbuță. S-au acordat punctaje de la 0 la 10, fiecare poză primind o notă obținută prin media punctajelor acordate, fără a se cunoaște autorul .

Câștigătorii concursului împreună cu toți participanții au fost distinși cu diplome, în timp ce creațiile lor au fost expuse în holul pavilionului învățământ pentru a fi admirate de profesori, cadre militare și colegi.

Premiul I – Elev caporal Teodor Giurgică;

Premiul II – Elev caporal Alina Constantin;

Premiul III – Elev fruntaș Antonio Badea;

Mențiune – Elev caporal Antonio Sandu.

Felicitări și mult succes în continuare!

Foto: Grațiela Mihăescu, Iazmina Marcu

2 Premii III pentru pasionații de fizică

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru 2 Premii III pentru pasionații de fizică
iun. 072021
 


Atrași de studiul fizicii și interesați de această știință, liceenii militari se înscriu în competiții, unde obțin rezultate pe măsura muncii depuse.

          Elev fruntaș Mihai Sebastian Gortoescu și elev Cristian Gherghișan s-au remarcat în cadrul etapei județene a Olimpiadei Naționale a Societății Române de Fizică, echivalenta Olimpiadei de Fizică, care se desfășura sub egida Ministerului Educației și Cercetării.

Performerii noștri s-au distins prin rezultatele deosebite obținute, în mediul online.

Cele 2 Premii III vin să le încununeze efortul și pasiunea pentru disciplina aleasă. Călăuziți de dascălul lor, prof. Cornelia Bădilă, cantemiriștii descoperă, de la an la an, tainele ascunse ale acestei științe remarcabile, reușind să urce pe podiumul competițiilor de nivel înalt.

Fizica este o provocare pentru elevii noștri.

 „Pasiunea pentru fizică am descoperit-o din anii de gimnaziu, când nu m-am mulțumit cu răspunsul „Pentru că așa e!” şi mi-am dorit să înţeleg cum şi de ce se petrec o serie de fenomene în jurul nostru. Nimic nu este întâmplător şi acest lucru mă fascinează.

Ajuns în colegiul național militar, fizica a continuat să fie o provocare pentru mine. Niciodată nu m-am dat bătut când nu am reuşit să rezolv o problemă, ştiind că mă pot baza pe sprijinul doamnei diriginte, profesor Cornelia Bădilă, care m-a încurajat şi mi-a deschis drumul spre această materie”, elev fruntaş Sebastian Gortoescu

„Fizica este cunoaștere. Cunoașterea reprezintă putere. Printr-o mai bună înțelegere a legilor din natură, ne putem îmbunătăți modul în care interacționăm cu mediul nostru înconjurător și, de asemenea, modul prin care putem valorifica resursele din acesta. De asemenea, fizica este știința care a definit viziunea științifică modernă. Aceasta ne ajută să înțelegem lumea în aspectele sale fundamentale.

Mulțumesc doamnei profesor Cornelia Bădilă pentru dedicare și insuflarea spiritului de a descoperi tainele ascunse ale acestei științe remarcabile”, elev Cristian Gherghișan.