Titlul de șef de promoție nu este o surpriză pentru cei care îl cunosc pe Andrei Dodoț si care i-au apreciat parcursul educațional de excepție, dar și evoluția din cei patru ani de liceu, perioadă în care s-a transformat din tânărul timid și sfios de 14 ani în absolventul instruit, matur și îndrăzneț, pregătit pentru tot ce viața are să îi ofere.„Drumul nu a fost ușor, însă croit într-un mediu al excelenței, cu ajutorul unor cadre didactice și militare de nădejde, am reușit. Alături de o doamnă dirigintă excepțională, am învățat că orizontul este infinit, că limitele sunt impuse numai și numai de noi și că totul este posibil prin dragoste, muncă și devotament”, spune performerul nostru.
Despre reușita
elevului său, a vorbit profesor de matematică și diriginte, Lorena Ezaru:
Cu multă muncă, cu pasiune și dăruire an de an
piramida cantemiristă se dezvoltă. Drumul către vârf este întotdeauna dificil,
dar pentru oameni puternici DORINȚA de autodepășire este prima treaptă către succes.
A fost o bucurie pentru mine sa-i fiu alături lui
Andrei în cei patru ani, făcându-l să înțeleagă că ce are în inimă, trebuie să
coincidă cu mintea și sufletul.
De cele mai multe ori a reușit să facă față
provocărilor fiind foarte critic cu sine, nu a căutat scuze pentru eventualele
nemulțumiri, ci s-a gândit la remedii și soluții.
Am convingerea că performanța reușită este doar un
început frumos în devenirea lui, iar peste ani am să mă pot mândri și spune: Și
eu am fost în promoție cu Andrei Dodoț.
Absolventul
Andrei Dodoț a finalizat studiile liceale cu media 9,94 și a reușit ca în
ultimii doi ani de școală să aibă numai medii de 10, iar la examenul național
de Bacalaureat a fost primul între toți elevii din colegiile naționale
militare, cu media 9,91, obținând 10 la disciplinele matematică și fizică.
Pe parcursul
anilor de studiu, și mai ales cât a purtat pe epoleți cel mai mare grad
onorific, cel de plutonier adjutant, și-a propus să fie exemplu pentru ceilalți
și să exceleze prin acțiunile sale.
A reușit să ducă
la îndeplinire cu succes fiecare îndatorire specifică funcției de înlocuitor al
comandantului colegiului.
Promotor al
spiritului cantemirist, al valorilor militare, pe care le-a integrat în ținuta
morală, Andrei este modelul de elev pe care oricine și l-ar dori.
În tradiția
colegiului, șeful de promoție este numit după afișarea rezultatelor finale la
examenul național de Bacalaureat, acesta având o pondere importantă în
calcularea mediei finale, la care se adaugă media de absolvire a colegiului.
După ce în
ultimii patru ani am avut doar șefe de promoție, dar și între anii 2012-2015,
este rândul lui Andrei să schimbe registrul.
În dreptul
anului 2021 numele lui va fi încrustat pe placa de marmură pentru a fi cunoscut
de toți cei care vor trece pe coridorul de la parterul pavilionului învățământ,
unde generații de cantemiriști au scris pagini din istoria instituției.
Pasionat de
științele exacte, Andrei își dorește să devină ofițer inginer și a ales
Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, pentru care va susține concurs de
admitere.
„Cu pasiune și
dăruire, cu pași mici, privesc încrezător spre viitor – spre noi etape ce
așteaptă a fi descifrate spre conturarea idealului meu – purtând în suflet tot
ceea ce anii de colegiu militar au reprezentat pentru mine, adăugând cu onoare
și mândrie numelui meu calitatea de cantemirist. Cu distinsă prețuire,
Cantemir, îți mulțumesc și îți spun din nou: Semper fidelis!”
Felicitări,
Andrei, și mult succes în următoarea etapă!
Ne mândrim cu tine!