dan

Merite recunoscute

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Merite recunoscute
nov. 272021
 


Elev plutonier Andreea Ingrid Vârlan a fost înaintată în gradul de elev plutonier adjutant, cel mai mare grad onorific în colegiul militar, ca urmare a rezultatelor obținute în activitatea școlară și extrașcolară, dar și în urma unei performanțe de excepție. A fost selectată drept candidat principal pentru Academia Militară „West Point”. „A început ca un gând, s-a dezvoltat ca un motiv și mai apoi a devenit obiectiv final … acceptarea mea de către Unitated States Military Academy – WEST POINT”, a spus Ingrid.

Pentru a ajunge în această fază a competiției, Ingrid a participat încă de la sfârșitul lunii septembrie la concursul de selecție organizat de Direcția generală management resurse umane pentru nominalizarea candidaților la concursul de admitere în academiile din SUA. 

Pentru a fi acceptată la acest concurs, a trebuit să îndeplinească o serie de criterii: să se situeze în primii 10% în ierarhia mediilor de absolvire a anului anterior de studiu, să dețină cunoștințe de limbă engleză și să aibă un nivel de pregătire fizică foarte bun.

A fost admisă prima în colegiu, cu media 9,99, și de atunci a străbătut un drum plin de împliniri și realizări.

Pe parcursul anilor, Ingrid s-a bucurat de toate oportunitățile pe care i le-a oferit colegiul și a evoluat în același timp cu ele pentru un loc între cei mai buni.

Este un om al rigorii militare, al disciplinei și al lucrului bine făcut, iar parcursul ei educațional este unul încununat de rezultate, dar și de participări la programul Erasmus +, la Parada de 1 Decembrie și la competiții militare naționale și internaționale.

A fost susținută de familie, cadre didactice și militare.

Ambițioasă, perfecționistă, serioasă și bine ancorată în realitatea de zi cu zi, Ingrid a trecut cu brio de probele pe care le-a susținut: verificarea cunoștințelor de limbă engleză, examinarea psihologică, vizita medicală, evaluarea nivelului de pregătire fizică și interviu cu reprezentanți ai Ambasadei SUA în România.

După ce a fost declarată Admis la aceste probe, este tot mai aproape de a-și îndeplini visul, acela de a studia în prestigioasa academie militară, la fel ca alți absolvenți cantemiriști.

Mai are de susținut câteva examene. „În continuare, urmează să susțin încă două examene, TOEFL și SAT, pentru completarea dosarului de admitere. Acestea vor avea o structură diferită față de cele pe care le-am susținut până acum, primul măsurând abilitatea candidaților de a utiliza limba engleză, așa cum se folosește în context academic, și cel de-al doilea fiind bacalaureatul american”, a transmis Ingrid.

S-a hotărât că vrea să studieze în SUA, încă din clasa a IX -a. Din vara anului 2020 eforturile ei au început să fie semnificative pe toate palierele: limbă engleză, sport, activități cât mai multe și mai diversificate, așa încât cunoștințele să fie la un nivel foarte înalt.

Rezultatul nu a întârziat să apară și meritul i-a fost recompensat.

În fața întregului efectiv de cadre militare, profesori și elevi, comandantul colegiului, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu, a felicitat-o pe Ingrid și a evidențiat faptul că pentru a ajunge la această performanță și-a depășit limitele, prin rezultatele obținute, unele fiind peste ale celorlalți colegi din colegiile militare și în unele cazuri chiar peste ale băieților – la limba engleză și la unele dintre probele sportive: rezistență și abdomene. „A dat dovadă de multă ambiție, determinare, pentru că există o competiție acerbă între colegii din aceeași instituție, dar și între cei din celelalte colegii naționale militare. Toți își doresc să ajungă acolo”, a spus comandantul colegiului.

I-a așezat apoi noile grade pe epoleți și i-a oferit un buchet de flori în aplauzele tuturor celor prezenți. „O reprezentantă a colegiului de la Breaza a reușit să realizeze performanța de a fi singura candidată pentru locul disponibil la Academia Militară „West Point”. Îți dorim mult succes, să treci cu brio și de ultimele teste, să ajungi să susții Bacalaureatul special și să ne saluți din SUA. Mult succes în continuare!”, i-a transmis comandantul colegiului, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu.

La rândul ei, Ingrid a transmis: „Gradul de plutonier adjutant este țelul final al oricărui boboc de colegiu militar. Pentru acest lucru înveți, muncești intens și urmează să respecți comenzile, rigorile și disciplina cazonă. Toate aceste lucruri te motivează să dai ce este mai bun din tine, departe de familie și casă, dar mereu alături de noii camarazi, dascăli și cadre militare. Sunt extrem de onorată de noul grad obținut și consider că este o consecință a determinării, seriozității și implicării mele în toți acești ani de colegiu și sper să reprezint un bun exemplu de urmat pentru toți colegii mei mai mici.”

Competiție de drill-team

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Competiție de drill-team
nov. 252021
 


Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au continuat cu competiția de drill-team, la care au participat patru plutoane din fiecare an de studiu și câte un elev din fiecare companie, în calitate de speaker, pentru a descrie fiecare etapă a exercițiului.

Pentru elevii claselor a XII –a a fost ultima participare la acest tip de concurs în Cantemir.  Exercițiul lor a fost notat cu 100 de puncte de către juriu, format din ofițeri și elev plutonier adjutant Eva-Antonia Nedelcu, care a urmărit corectitudinea în executarea mișcărilor, complexitatea exercițiului, uniformizarea mișcărilor și gradul de creativitate.

 Locul I obținut de plutonul Companiei a IV –a este dovada muncii, a seriozității, a creativității și a unei pregătiri temeinice care s-a reflectat în exercițiul  de instrucție de front fără armă, unul complex, spectaculos în care mișcările s-au sincronizat cu comenzile venite de la elevul coordonator, comandant al plutonului de drill.

De cealaltă parte, câștigătorii locului II, cu un total de 89 de puncte, au fost elevii claselor a IX –a. „Bobocii” și-au unit forțele într-o echipă frumoasă și omogenă pentru a arăta că și ei pot, chiar dacă sunt cei mai mici. Curioși fiind de frumusețea concursului s-au pregătit, astfel încât coordonarea să stea la baza realizării exercițiului.

La doar un punct diferență, pe locul al III –lea, s-a clasat plutonul Companiei a II- a, cu 88 de puncte, iar pe locul al IV –lea s-a situat plutonul Companiei a III –a, cu 83 de puncte.

Fiecare echipă a dat tot ce a avut mai bun, remarcându-se prin concentrare și coordonare, prin originalitate și spectaculozitate, captând atenția celor prezenți.

Deplasarea în pas de defilare cu cântec a adăugat o notă în plus participanților.

Cifrele romane amprentate pe platoul cu rezonanțele zecilor de generații de cantemiriști, elementele de pregătire militară de bază, care au cuprins figuri dinamice, generatoare de energie și mișcare, dispunerea în linii și coloane, dar și întoarcerile pe loc, la dreapta, la stânga sau la stânga împrejur au evidențiat efortul tuturor.

Felicitări tuturor participanților la concursul de drill-team!

Text: Grațiela Mihăescu

Foto: Antonio Badea, Andreea Anuți

Pasiune și muncă

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Pasiune și muncă
nov. 242021
 


Elev Alexia-Maria Zahariea vine din Comarnic și își dorește ca printr-o pregătire la nivel înalt să-și învingă limitele și să dovedească că alegerea făcută este una înțeleaptă.

 Încă de mică a simțit o atracție inexplicabilă pentru domeniul militar, iar pentru a ajunge să-și îndeplinească visul a muncit enorm, atât pentru pregătirea fizică, cât și pentru  cea intelectuală.

„Pasiune și muncă, acestea sunt ingredientele secrete pe care le-am aplicat în pregătirea mea spre urmarea unei cariere militare.

Încă de când eram doar un mic erou al ursulețului catifelat de pe patul meu de acasă, știam că este menirea mea spre acest lucru.

          Am simțit și încă simt o puternică legătură ce mă îndeamnă spre a-mi purta mândră uniforma militară.

           Acomodarea în acest colegiu variază de la persoană la persoană, însă eu sunt de părere că, încercând să las trecutul în urmă și să mă axez pe învățat, pot deveni cea mai bună versiune a mea.

            Deși sunt încă la început de carieră și dorul de acasă este mare, viața alături de colegi, prieteni, cadre militare și didactice este una frumoasă. Iubirea și grija pe care le avem unii față de ceilalți ne ajută să trecem peste toate obstacolele, așa ca într-o mare familie.

Felicitări, Alexia, și mult succes pe drumul ales!

Elevii claselor a IX –a sunt de astăzi „șoimi” cantemiriști

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Elevii claselor a IX –a sunt de astăzi „șoimi” cantemiriști
nov. 242021
 


În evoluția fiecărei instituții sunt momente care au o semnificație aparte și care au menirea de a evidenția continuitatea.

Un astfel de moment a avut loc, astăzi, 24 noiembrie 2021, pe platoul cu rezonanțele zecilor de generații de cantemiriști, când a fost reluată o tradiție de acum un secol din școala militară de elită a Mănăstirii Dealului – Liceul Militar „Nicolae Filipescu”, de înmânare a șoimului, acum cantemirist.

La activitate au participat elevii Companiei I și ai Companiei a IV –a, cadre didactice, ofițeri și diriginții liceenilor militari prezenți.

Între elevii claselor a XII –a și cei din clasa a IX –a s-a creat o legătură strânsă prin „legământul cantemirist” rostit la deschiderea anului școlar, care își are locul în sufletul fiecăruia.

Acum, aceasta a fost întărită și mai mult prin acest simbol al tuturor generațiilor, „șoimul” primit sub forma unei insigne, pentru a păstra legătura cu istoria, pentru a reaminti fiecăruia de o clipă unică și semnificativă.

Într-un cadru solemn, fiecare viitor absolvent a înmânat acest simbol al tinereții, al cutezanței și al voinței descătușate fiecărui elev de clasa a IX –a.

Mărturie peste timp al acestui eveniment este și brevetul primit de fiecare „boboc”, pentru a întări o dată în plus miile de legături între generațiile cantemiriste.

„ Liceenii militari au fost îndrumați de comandantul colegiului, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu, să păstreze la loc de cinste acest brevet, acolo unde vor așeza toate distincțiile pe care le vor obține în carieră. De asemenea, le-a amintit să poarte cu mândrie șoimul la reverul vestonului, în partea stângă, așa cum o fac absolvenții. „Cei care purtăm șoimul, absolvenți, ofițeri în activitate, în rezervă și în retragere, generali, suntem mândri că am absolvit Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”.

În încheiere, i-a îndemnat să ducă mai departe renumele colegiului.

„Clipa de astăzi este una a concentrării spre rezultate la învățătură și comportare, care să vă ajute să vă ridicați la nivelul cerut de instituție, de conducerea Ministerului Apărării Naționale.

            Să vă pregătiți temeinic pentru ceea ce urmează: lucrările scrise semestriale și încheierea primului dumneavoastră semestru în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”.

De aceea, a da atenție la orice conținut, a rezolva zeci și zeci de probleme, a-ți ajuta colegul pentru a-și îmbogăți informațiile la o disciplină – sunt condiții esențiale pentru consolidarea identității cantemiriste, pentru a duce renumele acestei școli militare în viitor, așa cum ne-a fost lăsat moștenire de cei de dinaintea noastră.

            Vă felicit și vă urez multă sănătate și putere de muncă!”

Boboc cantemirist

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Boboc cantemirist
nov. 232021
 


Elev Cristian Octavian Dan vine din Dâmbovița și a decis ce vrea să facă în viitor.

Pentru a găsi calea spre îndeplinirea visului, pe care îl are de mic copil, a muncit cu stăruință  pentru a deveni liceanul militar de astăzi.

Seriozitatea cu care s-a pregătit se reflectă și în media obținută la testul grilă de verificare a cunoștințelor, respectiv 9,70.

Este mândru că a îmbrăcat uniforma militară, pe care vrea să o onoreze prin rezultate. Are obiective clare, trasate încă de la început. Știe că are foarte mult de muncă, dar provocările nu îl sperie. Este hotărât să depună toate eforturile pentru a deveni  ofițer de nădejde al Armatei României.

Poveștile despre armată împărtășite de bunici și tatăl lui, dar și emoțiile primei zile în cazarmă nu le va uita niciodată, pentru că ele sunt cele care contribuie la parcursul lui existențial.

„Când am intrat pe poarta colegiului inima îmi bătea cu putere și o paletă diversă de sentimente m-a copleșit profund. În acele momente, am știut că am pornit pe drumul care urma să-mi schimbe viața și să mă transforme într-o persoană independentă și responsabilă. Poate că acomodarea nu a fost atât de ușoară precum am crezut, dar am reușit să depășesc aceste dificultăți și să merg în continuare, fără a mă abate din drumul meu.

După cei patru ani pe care îi voi petrece în „Cetatea cantemiristă”,  îmi propun să mă îndrept către Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, știind că pentru a o absolvi este nevoie de muncă, perseverență, disciplină și motivație, iar eu voi depune toate eforturile pentru a-mi îndeplini visul”, spune tânărul cantemirist.

Felicitări, Cristian, și mult succes în continuare!

În cadență spre noi performanțe

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru În cadență spre noi performanțe
nov. 232021
 


Elev Ciprian-Ioan Iacob vine de la poalele Tâmpei și a decis să-și desăvârșească pregătirea sub auspiciile excelenței.

Este al doilea dintre cei cinci frați, dar este primul care a dat startul alegerii unei cariere militare.

Lucrează la calitățile și aptitudinile lui în fiecare zi pentru a dobândi acele valori care l-au îndreptat spre mediul cazon.

Chiar dacă este la început de drum, își dorește să împlinească cu seriozitate și conștiinciozitate toate cerințele educaționale și de pregătire militară.

„Zilele inundate de lumina acestei toamne aurii pot deveni pentru mulți prilej de bilanț, dar și oportunitate de a schița câteva repere pentru viitor.

Venind de la poalele Tâmpei, unde mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei, am năzuit dintotdeauna să ating ținte cât mai înalte și să fiu performant în tot ceea ce fac. De mic mi-am propus să ajung preot ca tatăl meu, dar, ulterior, mi-am dat seama că rigoarea, perseverența și profesionalismul din mediul educațional militar sunt calități pe care doresc să le dobândesc.

Participarea la olimpiadele și concursurile de limba si literatura română și geografie din gimnaziu mi-au exersat determinarea și dorința de a fi tot mai bun.

Primele zile din viața de licean cantemirist au fost presărate cu emoțiile inerente. Treptat acestea s-au transformat în determinare și dorință neclintită de a împlini cu seriozitate și conștiinciozitate toate cerințele educaționale și de pregătire militară.

Sper, cu ajutorul bunului Dumnezeu, ca, prin  rezultatele pe care le voi obține, să aduc bucurii atât părinților, fratelui și surorilor mele, dar, îndeosebi, îndrumătorilor mei din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, cărora le aduc mulțumiri și pe această cale pentru dăruirea și grija pe care ni le poartă”, spune tânărul cantemirist.

Felicitări, Ciprian, și mult succes în continuare!

Text: Grațiela Mihăescu

Foto: Antonio Badea

Boboc cantemirist

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Boboc cantemirist
nov. 232021
 


Mă numesc Andra Petrea și sunt elevă la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza.

De când am pășit pe porțile acestui prestigios colegiu militar, am simțit că merg pe un drum nou, într-un mediu favorabil dezvoltării personalității mele.

Uniforma militară îmi dă nu numai sentimentul de mândrie și onoare, ci și curajul de a parcurge un drum greu, necunoscut, la capătul căruia îmi doresc să devin un om bine pregătit profesional, capabil să dea curs unei cariere de succes.

Am muncit mult pentru a ajunge să port uniforma militară cantemiristă.

Vin dintr-un oraș mic, Râmnicu Sărat, fiind absolventă a unei școli de prestigiu, Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”.

Mi-am pus în gând, încă din clasa a VIII –a, să intru la colegiul cantemirist din Breaza și, datorită muncii, perseverenței și dorinței de a reuși, am intrat în acest liceu militar.

Sunt convinsă că trebuie să muncesc mult și că pe umerii mei apasă o mare responsabilitate. De asemenea, având în vedere profilul colegiului, mă angajez să respect cu strictețe regulile acestei școli. Știu că ordinea și disciplina sunt cuvinte-cheie ale unui elev de liceu militar.

De felul meu,  sunt o fire optimistă și cred că am să fac față cerințelor impuse de pregătirea teoretică și militară.

Cu fiecare zi petrecută aici, îmi văd visul împlinit.

Felicitări, Andra, și mult succes pe drumul ales!

De la pasul de dans la pasul de defilare

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru De la pasul de dans la pasul de defilare
nov. 232021
 


Elev Andreea Ioana Manolachi vine din Râmnicu Sărat și a ales cariera militară, după ce unsprezece ani a privit viața prin intermediul dansului.

În ciuda programului încărcat cu repetiții, pregătiri pentru spectacole și foarte multă muncă depusă, Andreea a reușit să obțină rezultate bune și la școală.

A făcut performanță în balet și acum vrea să facă același lucru în specializarea pe care și-a ales-o: matematică-informatică.

Simte că alegerea făcută i se potrivește, având o dorință permanentă de a excela pe drumul ales.

„De când eram mică am fost atrasă de uniforma militară. Mereu am vrut să devin cea mai bună versiune a mea, să mă autodepășesc pe zi ce trece, fie că-i greu sau ușor.

Așadar, am luptat pentru a-mi îndeplini visul, indiferent de circumstanțele care mi-au apărut în cale.

Când am intrat pe porțile colegiului, un loc minunat, am știut că visele devin realitate.

Am ajuns aici și sunt foarte bucuroasă, deoarece am ales o carieră militară de excepție”, spune tânăra cantemiristă.

Felicitări, Andreea, și mult succes pe drumul ales!

Premiu pentru un talentat cantemirist

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Premiu pentru un talentat cantemirist
nov. 222021
 


Elev fruntaș Nicolae Cristian Șoană a ales cariera militară, dar nu a renunțat nicio clipă la pasiunea lui pentru muzică, cultivată încă de la o vârstă fragedă.

În urmă cu un an, când a pătruns în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” s-a remarcat prin vocea lui șlefuită cu migală, prin rezultatele obținute, dar și prin calitățile dobândite din familie.

Timpul lui se împarte între cariera militară și muzică, găsind un numitor comun între ele. Ambele au la bază disciplina, seriozitatea, ambiția, determinarea iar ca sursă a randamentului, pasiunea.

Iubește ceea ce face și de aceea performanțele continuă să apară.

De curând, s-a numărat printre cei șaptesprezece finaliști, dar și laureați, ai unui festival de tradiție de muzică ușoară din România. Festivalul „Florentin Delmar” mi-a adus pe lângă avantajul de a fi prezent din nou pe această scenă unică din România, datorită valorii sale date de însuși numele compozitorului, bucuria de a primi atenția, criticile și părerile celor mai importanți compozitori și interpreți ai muzicii ușoare românești, a transmis Cristian.

A plecat la Focșani pentru a adăuga încă o experiență minunată în portofoliul care este deja îndesat de realizări muzicale. Emoțiile au fost mari, pe măsura concurenței acerbe.

„Mezinul” festivalului așa cum a fost numit de organizatori a primit aprecierea juriului și a publicului ca urmare a prestației pe care a avut-o în cadrul concursului de interpretare. „Premiul UCMRADA oferit de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România, respectiv de domnul Horia Moculescu, a fost o mare surpriză/onoare, neașteptându-mă la o asemenea apreciere din partea juriului”, a transmis Cristian.

Cristian este încă un exemplu că sub haina militară se ascunde mult talent, sensibilitate și multă iubire față de oameni. Rezultatele lui sunt motiv de mândrie pentru toți cei care îl susținem să-și exprime talentul și creativitatea. La rândul lui, este bucuros să împartă cu noi realizările care îi încununează efortul constant pentru performanță.„Mă bucur că am reușit să reprezint colegiul într-o asemenea competiție de renume din România și sper că voi aduce în continuare bucurie în sufletele celor care mă ascultă”, a încheiat talentatul cantemirist.

Prestația elevului nostru poate fi urmărită, accesând link-ul

https://www.facebook.com/primaria.focsani/videos/1265034513970663/, la momentul 2:03

Felicitări, Cristian, și mult succes în continuare!

Ne mândrim cu tine!

Foto: arhiva personală a elevului

Portret de boboc cantemirist

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Portret de boboc cantemirist
nov. 192021
 


Elev Andra Leru vine din Turnu Măgurele și a ales să poarte cu mândrie și onoare uniforma militară.

Tânăra cantemiristă a avut întotdeauna planuri mari pentru viitorul ei și a muncit cu conștiinciozitate pentru a-și depăși propriile limite.

„Încă din copilărie mi-a plăcut să îmi depășesc limitele, să vreau să fiu cea mai bună versiune a mea.

Astfel s-a născut pasiunea mea pentru cariera militară.

Adaptarea într-un mediu atât de diferit a presupus reinventarea mea ca persoană.

Cărarea nu a fost mereu presărată cu zâmbete. Au existat și situații în care dorul de părinți sau nota proastă de la fizică mi-au adus lacrimi în ochi, însă nu aș fi știut cât de frumos e cerul, dacă nu ar fi avut nori pe el.

Încă din primele momente în care am pășit în curtea acestui colegiu de prestigiu am simțit că aici este locul în care mă pot adapta cu ușurință și pot trece peste orice obstacol, lucru pe care îl simt și acum, deoarece știu că aici voi fi mereu susținută să obțin performanțe.

Drumul este unul lung si anevoios, dar cu o satisfacție enormă, gândind că, la final, toată munca și sacrificiile vor da rezultate”, spune Andra.

Felicitări, Andra, și mult succes pe drumul ales!