dan

PROMOVABILITATE DE 100% LA EXAMENUL DE BACALAUREAT ÎN COLEGIUL MILITAR LICEAL „DIMITRIE CANTEMIR”

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru PROMOVABILITATE DE 100% LA EXAMENUL DE BACALAUREAT ÎN COLEGIUL MILITAR LICEAL „DIMITRIE CANTEMIR”
iul. 132011
 

PROMOVABILITATE DE 100% LA EXAMENUL DE BACALAUREAT ÎN COLEGIUL MILITAR LICEAL „DIMITRIE CANTEMIR”

           Absolvenţii Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza au trecut în perioada 6 iunie – 3 iulie 2011, o probă de foc – BACALAUREATUL, un examen al maturităţii, o modalitate esenţială de evaluare a cunoştinţelor, competenţelor şi a nivelului de cultură generală şi de specializare.
           A doua săptămână a lui „Cireşar” a început cu emoţii mari în rândul absolvenţilor cantemirişti care au susţinut prima probă a examenului de bacalaureat (proba A), cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Cu toţii s-au dovedit experţi în comunicare. Aceasta este concluzia care se desprinde analizând calificativele obţinute de absolvenţi. Toţi cei 90 de participanţi au obţinut calificativul EXPERIMENTAT. Nici la celelalte două probe orale, cea a competenţelor digitale (proba D) şi a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), absolvenţii nu s-au lăsat mai prejos, demonstrându-şi nivelul ridicat al cunoştinţelor dobândite în cei patru ani.
             Pe 27 iunie absolvenţii au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română, pe 29 iunie a avut loc proba obligatorie a profilului, iar pe 1 iulie a avut loc ultima probă, la alegere, în funcţie de specializare (matematică – informatică) şi profil (militar). „A fost un examen corect şi la final vom şti exact cine şi cât a muncit” ne-a mărturisit absolventa Cătălina Cucu după ultima probă. În definitiv, examenul de bacalaureat este examenul final al celor patru ani de muncă pentru liceeni militari. Orice examen înseamnă confruntarea valorilor, încercarea de autodepăşire şi presupune pregătire, emoţie şi nelinişte, bucuria reuşitei şi uneori tristeţea neîmplinirii.
           Afişarea rezultatelor, duminică 3 iulie, a risipit toate emoţiile, având în vedere faptul că procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat în Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” a fost de 100%. Toţi absolvenţii au promovat examenul de bacalaureat cu note şi medii remarcabile. Astfel, cea mai mare medie 9,53 a fost a absolventei Cătălina Cucu. Aceste rezultate remarcabile vin să certifice, încă o dată, valoarea cantemiriştilor şi a dascălilor care i-au pregătit. Rezultatele meritorii arată că în colegiu s-a organizat din timp un program coerent de pregătire a elevilor în cadrul căruia au avut loc testări periodice, simulări, verificări.
              Absolvenţii s-au aflat într-o veritabilă cursă contracronometru, deocamdată cu ei înşişi, urmând ca în a doua decadă a lunii iulie să se întreacă cu proprii colegi pentru ocuparea unui loc la instituţiile militare de învăţământ superior şi postliceal.
Succes tuturor!

Şeful promoţiei a LXXXVII – a, Cristian PENEOAŞU – media 9,68

Balul absolvenţilor cantemirişti.

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Balul absolvenţilor cantemirişti.
iun. 152011
 

Balul absolvenţilor cantemirişti.

 ELEGANŢĂ ŞI STIL ÎN PAŞI DE VALS

          Într-un decor de culoare, tinereţe şi frumuseţe, s-a desfăşurat la Cercul Militar din Braşov, „BALUL ABSOLVENŢILOR CANTEMIRIŞTI” – promoţia a LXXXVII – a. Intrat deja în tradiţia instituţiei, balul capătă cu fiecare an un stil nou, protagonişti noi, tineri al căror talent şi a căror creativitate depăşesc, uneori, imaginaţia.

          Totul a început într-o seară splendidă de sfârşit de Florar, când afară începea să apună soarele, iar în sala de bal erau magie, culoare, puritate. La intrarea în superba Sală a Coloanelor, trona într-o notă de sobrietate şi eleganţă la un loc, panoul promoţiei „Dimitrie Cantemir”, iar în interior totul era aranjat în cel mai mic detaliu, fiecare invitat fiind primit în clinchetele cristaline ale paharelor de şampanie, în luminile strălucitoare ale candelabrelor şi sub galbenul aprins al trandafirilor. Într-o atmosferă de basm, în care dominau prin frumuseţe şi eleganţă graţioase domniţe şi desăvârşiţi cavaleri, s-a putut oficia ceremonia deschiderii „Balului Absolvenţilor”, un moment magic, aşteptat cu mari emoţii. Festivitatea a debutat prin discursurile rostite de comandatul Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, colonelul dr. Constantin MORARU, şi de directorul adjunct, prof. dr. Aurel-Constantin SOARE.

          Sărbătoarea a continuat prin deschiderea programului serii, într-o manieră neoficială, cu un dialog al celor doi reprezentanţi ai claselor a XII –a, elev sergent major Valeria Lincă şi elev sergent major Vlad Gogoaşe, menit să capteze sensibilitatea tuturor invitaţilor, rezumând în tandem, cu umor şi candoare, ceea ce au însemnat, pentru elevii promoţiei 2007-2011, anii de liceu.

          Intrarea perechilor pregătite minuţios să ne încânte privirile s-a făcut sub ropote de aplauze, în lumina reflectoarelor şi a bliţurilor aprinse fără încetare. Ca la un adevărat bal de la curţile regale, perechile au făcut o reverenţă în faţa invitaţilor, apoi au demonstrat că valsul şi tangoul nu au secrete pentru ei. Emoţiile au fost foarte puternice, dar s-au risipit la final, când eleganţa, rafinamentul şi talentul au fost apreciate de toţi participanţii.

         Scenele au curs unele după altele, fiecare având o notă fină şi creativă, originală şi de bun gust, completate de tradiţia acordării diplomelor pentru „cei mai cei”, unde, atât cadrele militare, cât şi dascălii cărora le-au fost destinate, au dovedit că au simţul umorului.

        Diversitatea muzicii ca şi cântecul melodios transmis de invitaţii de onoare şi de talentaţii cantemirişti, împletită cu jocul şi voia bună, au făcut din seara balului una specială, în care regina şi regele, desemnaţi în urma voturilor juriului, elev sergent-major Cătălina Cucu şi elev sergent Petre Glonţaru, au completat magnificul şi sublimul. A fost o seară a visurilor împlinite, în care parada ţinutelor, tinereţii şi frumuseţii, s-a regăsit  pe ringul de dans, atingând în multe cazuri perfecţiunea.

       Absolvenţii au petrecut aşa cum au simţit şi au dorit, într-o armonie perfectă, caracteristică anilor de liceu, totul culminând cu un imens tort luminat de artificii şi de aplauzele nesfârşite ale celor prezenţi, în acordurile renumitei piese „Ani de liceu”.

      Rămâne ca fiecare dintre noi să păstrăm în suflet o seară de excepţie, în compania unei promoţii de excepţie.

      La mulţi ani!

Promotia a LXXXVII – a

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Promotia a LXXXVII – a
iun. 082011
 

PROMOŢIA a LXXXVII – a „DIMITRIE CANTEMIR”

                                       CANTEMIR, RĂMÂI CU BINE!

           Patru ani ca patru clipe şi necruţătorul timp şi-a văzut de drum. Supuşi legilor lui, dintre cele mai severe am ajuns aici, acum, la final păşind spre un nou început.

            De data aceasta nu teama este cea care ne inundă simţirile, aşa cum se întâmpla atunci în faţa necunoscutului, ci o profundă nostalgie, un amestec ciudat din dorinţa de a da timpul înapoi sau măcar de a-l face să rămână măcar o clipă în loc şi încercarea de a ne regăsi cu cei care am fost cândva.

            Puternici, încrezători, curajoşi suntem pregătiţi pentru o nouă luptă, un nou drum, o nouă provocare, dar inevitabil, deja ne e dor; la finele acestei etape ne e dor de copilul care păşea timid pe aleile liceului şi încercăm să-l purtăm cu noi în suflet, dar anii trec şi depărtarea e tot mai mare faţă de acel „atunci”, în care lumea pe cât de grandioasă se aşeza în faţa noastră, pe-atât de mică se prefăcea în palmele noastre.

            Vom întâlni oameni noi şi vom privi cu drag în urmă, cu nostalgie, cu zâmbet, cu recunoştinţă către toţi acei care ne-au fost cu adevărat părinţi şi prieteni în Curtea Cantemirului pentru că minunea de a fi ajuns cei ce suntem azi se datorează acestor oameni: comandanţi, diriginţi, profesori pentru care ne vom reîntoarce mereu în locul poveştilor adolescentine.

            Fie că s-au legat prietenii strânse, fie că am trăit sentimente puternice de dragoste, fie că am suferit sau am fost cei mai fericiţi, viaţa noastră în acest Colegiu se leagă cu numele de cea mai frumoasă poveste a cărei măreţii nu constă în prinţi şi prinţese, ci în realitatea pe care am trăit-o în fiecare zi.

            Nu vom fi trişti, deşi vom plânge (am început plângând, terminăm plângând), nu vom simţi că s-a terminat, în fond e un nou început, dar şi un final către care ne vom îndrepta adesea. Plecăm, dar de fiecare dată ne vom întoarce mai mândri de locul în care am crescut….

            Cantemir, rămâi cu bine!

Elev plutonier adjutant Florina Iliosu

. . . .

 Permalink  Stiri  Comentariile sunt închise pentru
mai 302011
 

        În data de 24 mai 2011, în instituţia noastră, potrivit unui acord stabilit între Asociaţia Absolvenţilor Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” – Alumni şi Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir”, a avut loc concursul de matematică-fizică “Viceamiral ing. Marcel Diaconescu”, ediţia a II – a, cu premii, la care au participat cantemirişti din clasele a XI –a.

       În urma concursului pe primele trei locuri s-au situat:
    – elev serg. MIHAIU Nicoleta        –    premiul I si 300 de lei;
    – elev serg. MIHAI Aurel                –    premiul II si 200 de lei 
    – elev serg. BOŞNEAG Cristina    –    premiul III si 100 de lei.

       Pentru cei trei premianţi ai ediţiei de anul acesta, Asociaţia Absolvenţilor Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” – Alumni va organiza şi în această vară, în perioada 27 iulie  – 03 august, o tabară gratuită la Constanţa. 

 

Olimpiada de vara a sportului militar liceal

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Olimpiada de vara a sportului militar liceal
mai 262011
 

S-A DAT STARTUL OLIMPIADEI DE VARĂ A

SPORTULUI MILITAR LICEAL

În perioada 23-27 mai a.c., Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” din Breaza găzduieşte cea de-a XXXIX-a ediţie a Olimpiadei da vară a sportului militar liceal – etapa finală pe Forţele Terestre. Cunoscută sub denumirea anterioară de “Spartachiadă”, Olimpiada de vară a sportului militar liceal a creat de-a lungul timpului, pentru adolescenţii în uniformă, cadrul cel mai propice pentru materializarea aspiraţiilor spre înalt şi spre victorie, pentru descoperirea, prin sport, a sentimentelor de camaraderie şi de fair play.

Desfăşurată sub deviza Consiliului Internaţional al Sportului Militar “Friendship Through Sport”, Olimpiada de vară a sportului militar liceal, reprezintă prin amploarea şi complexitatea probelor de concurs, una dintre cele mai importante manifestări din Calendarul sportiv al Statului Major al Forţelor Terestre.

Devenită deja tradiţie, competiţia aduce în prim-plan emoţia, bucuria succesului, dar şi tristeţea înfrângerii. După cum afirma Pierre de Coubertin, „Cel mai important lucru nu este să câştigi, ci să participi, aşa cum în viaţă nu contează triumful, ci lupta. Esenţial nu e să cucereşti, ci să lupţi bine”.

În prezenţa reprezentanţilor conducerii M.Ap.N. şi autorităţilor publice locale, luni, 23 mai a.c., şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul de brigadă Ariton Ioniţă, a deschis oficial Olimpiada de vară a sportului militar liceal – Breaza 2011. Festivitatea de deschidere a fost încărcată de emoţiile începutului de drum, emoţii care s-au risipit încetul cu încetul, odată cu arborarea atât a drapelului naţional, cât şi a celui olimpic, sau cu surprizele pregătite minuţios de cantemirişti: majorete, demonstraţia sportivă a elevilor din clasa a IX – a, programul clubului de karate şi…mascota Olimpiadei.

La startul competiţiei s-au aliniat 180 de purtători ai uniformei cu lampas, reprezentând colegiile militare “Dimitrie Cantemir” din Breaza, “Mihai Viteazul” din Alba Iulia şi “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, care se vor întrece pe parcursul a patru zile de competiţii la: atletism, triatlon, tir şi jocuri sportive: handbal (masculin), volei (masculin şi feminin), baschet (masculin), tenis de masă: simplu (masculin şi feminin), dublu.

“Am convingerea că tinereţea şi forma deosebită a sportivilor, experienţa antrenorilor, echilibrul şi viziunea conducătorilor, vor fi atuuri importante pentru ca această competiţie să se constituie într-una dintre cele mai frumoase activităţi sportive organizate în Armata României… Sunt sigur că în cele cinci zile ale Olimpiadei se vor constitui punţi de legătură între toţi elevii şi cadrele celor trei colegii militare, între oficiali, arbitri, antrenori şi susţinători, că se vor lega prietenii durabile ce vor dăinui peste ani, aşa cum vor dăinui şi amintirile frumoase ale acestei manifestări sportive”, a declarat colonelul Ioan Armanu, preşedintele comitetului de organizare al olimpiadei.

“Vom fi toţi – competitori, antrenori, arbitri, organizatori şi spectatori –, părtaşi la emoţiile intense pe care, numai cine a „trăit” măcar o „Spartachiadă”, le poate înţelege şi mai ales vom face o promisiune: vom fi în teren sau în poligon, pe alee sau în sala de mese, oriunde şi oricând „fair play”!. Vom admira şi respecta învingătorii şi vom fi alături de învinşi pentru că fără ei, învingători şi învinşi, nu ar exista ideea de întrecere”, a subliniat cu acest prilej comandantul Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, colonelul Constantin Moraru.

Ambiţia competitorilor de a apăra culorile instituţiilor pe care le reprezintă, dorinţa de a face totul bine, poate prea bine uneori, şi speranţa de a urca pe prima treaptă a podiumului, au făcut ca Olimpiada să aibă un nivel ridicat de competitivitate, încă din prima zi. Pregătirea concurenţilor a fost fără cusur, unii dintre ei dovedind calităţi excepţionale. Au luptat până în ultima clipă, la finalul fiecărei probe savurând victoria, aşa cum se cuvine, ca adevăraţi învingători. S-au depăşit recorduri, s-au pierdut meciuri decisive la diferenţă de un punct, au fost răsturnări de situaţii, s-au făcut calcule de către fiecare lot în parte, dar într-o competiţie totul este altfel, intervin emoţiile, teama de a nu greşi, dorinţa de a fi cel mai bun. Înainte de toate, pe parcursul celor trei zile de întreceri, Olimpiada s-a remarcat ca o competiţie în care au învins în primul rând sportul, tinereţea, spiritul de echipă, prietenia şi mai ales „fair playul”.

Zilnic, pe parcursul întrecerilor, un grup de elevi entuziaşti şi talentaţi (Adrian Bănuţoiu, Adriana Comănoaia, Iulia Stan, Octavian Tomescu, Milică Iconaru, Ilie Safta, Roxana Ştefan, Dragoş Rusescu), îndrumaţi de doamna profesoară Elena-Cristina Soare, au editat o foaie volantă, purtând titlul „CRONICUTZA”. Indiscutabil, membrii colectivului de redacţie au reuşit, nu fără eforturi remarcabile, să susţină, prin rubrici interesante, o adevărată campanie de presă menită să informeze, într-un stil atractiv, despre pulsul competiţiei.

CRONICUTZA nr.1 CRONICUTZA nr.2 CRONICUTZA nr.3 CRONICUTZA nr.4

. . . . .
. . . . .
. . . . .
. . . . .

PREMII ŞI MENŢIUNI PENTRU CANTEMIRIŞTI LA OLIMPIADELE NAŢIONALE

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru PREMII ŞI MENŢIUNI PENTRU CANTEMIRIŞTI LA OLIMPIADELE NAŢIONALE
apr. 292011
 

PREMII ŞI MENŢIUNI PENTRU CANTEMIRIŞTI LA OLIMPIADELE NAŢIONALE

Săptămâna premergătoare Sărbătorilor Pascale s-a transformat pentru adolescenţii în uniformă din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” într-o întrecere la nivel naţional în cadrul olimpiadelor şcolare. La Olimpiada de Ştiinţe Socio – Umane, la Geografie şi la Concursul de Limbă, Comunicare şi Literatură Română „G. Călinescu” cantemiriştii au obţinut numeroase premii şi distincţii. Astfel, elevul sergent major George Andreescu a obţinut premiul al III – lea la psihologie, elevul fruntaş Alexandru Ionuţ Frunză şi elevul Bogdan Manea au obţinut, ambii, câte o valoroasă menţiune la geografie, iar elevele Roxana Ştefan şi Lorena Adelina Niţă au primit, fiecare, câte un premiu special la limba română. Talentul, efortul personal, dorinţa de a te autodepăşi, originalitatea şi creativitatea sunt condiţii esenţiale pentru a urca pe cele mai înalte trepte ale succesului.
Drumul spre excelenţă este lung şi uneori anevoios, dar succesul vine să încununeze efortul elevilor pasionaţi, cu aptitudini şi înclinaţii în domeniile comunicării, psihologiei şi geografiei. George, care se va despărţi anul acesta de experienţa olimpiadelor şcolare o va face în cel mai frumos mod, prin premiul al III – lea obţinut la faza naţională a Olimpiadei de Ştiinţe Socio-Umane, secţiunea psihologie. Admis în colegiu în anul 2007, cu media 9,68, a îndrăgit încă de la început psihologia, fapt datorat şi doamnei profesoare Steliana Nicolae, care a reuşit să-i insufle din tainele acestei discipline. “Treptat, pasiunea pentru această materie a devenit din ce în ce mai vie, iar atunci când există pasiune, condeiul se apleacă cu mai multă temeinicie, iar cerneala se aşterne mai cu spor, fapt care s-a materializat în rezultatul obţinut la Ploieşti”, ne-a mărturisit George. Cu două rezultate meritorii s-au întors din frumosul oraş de pe Bega, „geografii”, Alexandru şi Bogdan, care au participat alături de aproape 300 de elevi de elită din învăţământul românesc la cea de-a XXXI – a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei de Geografie, fiind distinşi, fiecare, cu menţiune. Bogdan a reuşit performanţa de a se clasa pe locul al IV – lea şi de a susţine interviul în limba engleză pentru faza internaţională a aceleiaşi olimpiade, care se va desfăşura în luna august, la Brno – Cehia. Lupta a fost deosebit de strânsă, având în vedere că la această probă au participat elevii experimentaţi care au obţinut medalii şi distincţii la fazele anterioare ale olimpiadelor. A fost o experienţă inedită pentru cantemiristul nostru, care s-a întors acasă cu menţiunea acordată celui de-al patrulea elev clasat la nivelul clasei a IX – a. Nu s-au lăsat mai prejos nici „boboacele”, Roxana şi Lorena, care au primit, fiecare, câte un premiu special la Olimpiada Naţională de Limbă, Comunicare şi Literatură Română „George Călinescu”, desfăşurată la Ploieşti.
Aceste rezultate remarcabile vin să certifice, încă o dată, valoarea cantemiriştilor şi a dascălilor care îi pregătesc.
Felicitări premianţilor şi profesorilor îndrumători: Steliana Nicolae – Psihologie, Mihail Iulian Soiu – Geografie, Mihaela Steliana Lambru şi Irina Floştoiu– Limba şi literatura română.

.

Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” pe locul I

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” pe locul I
apr. 072011
 

COLEGIUL MILTAR LICEAL „DIMITRIE CANTEMIR” PE LOCUL I

        De curând un grup de elevi şi de cadre didactice din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Canatemir” a câştigat locul I la Concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisciplinare „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”.
Proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” este selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) şi finanţat din Fondul Social European. Proiectul este implementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în parteneriat cu SC SIVECO România SA şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”(UNAP).

         „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, sub acest nume a stat munca cadrelor didactice şi a celor 25 de elevi ai claselor a XI – a, care, timp de patru luni de implicare activă, pornind de la o idee de bază, au creat „o societate nouă”, o societate a viitorului. Astfel, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” a fost abordat sub forma unui curs opţional la decizia şcolii, cu titlul “Cetatea Soarelui”. Cursul şi-a propus o abordare transdisciplinară de construire a cunoaşterii a celor 12 teme de pe http://transdisciplinar.pmu.ro/resurse, aprobat de ISJ PH din septembrie 2010, elevii şi profesorii colaborând “altfel”. Cursul s-a finalizat cu trimiterea unui proiect educaţional transdisciplinar cu titlul „Cetatea Soarelui.Viaţa viitorului <=> viitorul vieţii ” la concursul naţional de proiecte, o idee extraordinară care a clasat Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” pe locul I, cu un punctaj maxim, respectiv 100 de puncte, pentru Regiunea de concurs Sud – Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman).
          Aflaţi la vârsta preocupărilor nenumărate, a tinereţii exuberante, a ideilor celor mai îndrăzneţe, elevii noştri au alcătuit o echipă omogenă cu profesorii: Dr. Aurel – Constantin Soare (director adjunct), Dimitrie-Daniel Plăcintă (informatică), Alexandru Diţei (matematică), Iulian Soiu (geografie), Elena-Cristina Soare (franceză), Felicia Dimulescu (engleză/coordonatoare a proiectelor şi programelor educative), Cornelia Bădilă ( fizică) şi Gianin Stanciu (educaţie fizică). Împreună au realizat un „dialog” între mai multe discipline, care să poată genera apariţia unor domenii noi de cunoaştere. S-au întâlnit săptămânal în cadrul cursului opţional, în echipă multidisciplinară, creionând astfel noile coordonate ale unei societăţi deschise viitoare.
          Activitatea a impresionat pozitiv, fiind considerată de elevi un model pentru ceea ce şi-ar dori aceştia în şcoală şi pentru modul în care ar putea fi făcute materiile mai uşor de aprofundat şi noţiunile mai uşor de înţeles. „Proiectul mi s-a părut interesant şi destul de provocator. Ne-am simţit importanţi, aşa cum îşi doreşte fiecare adolescent să se simtă. Societatea ne-a aparţinut în întregime. Putem spune că ni s-a îndeplinit un vis, ne-am creat societatea noastră, aşa cum ne-o dorim, aşa cum o simţim, o gândim…o experienţă din care am avut multe de învăţat unii de la alţii şi care ne-a apropiat mai mult, unindu-ne ca şi echipă,…elevi şi profesori”, ne-a mărturisit elev caporal Adriana Comănoaia.
               Ca urmare a reuşitei la concurs, Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” va fi dotat cu un laborator multi-touch (3 mese multi-touch, un videoproiector, un calculator portabil, un server şi o tablă interactivă). Elevii cantemirişti vor beneficia de dotările acestui laborator performant al secolului XXI. Utilizând tehnologia multi-touch cantemiriştii vor putea „prinde” date cu mâinile, vor putea transfera informaţii de la un obiect la altul cu gesturi naturale, vor putea călători, participa la experienţe sau explora corpul uman, inclusiv vor avea posibilitatea să descopere, să construiască sau să inventeze, totul printr-o atingere a ecranului mesei.
           Felicitări tuturor şi succes în continuare!

.

Experienta inedita in Cehia

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Experienta inedita in Cehia
apr. 052011
 

        EXPERIENŢĂ INEDITĂ ÎN CEHIA

             În ultima decadă a lunii martie, timp de aproape o săptămână, un grup al Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” format din doi elevi şi un cadru didactic, a participat la penultima reuniune din cadrul proiectului multilateral Comenius „Pride and Prejudice”, care s-a desfăşurat la Şcoala de Relaţii Publice Naţionale şi Internaţionale din oraşul Praga – Cehia, unde au fost prezenţi reprezentanţi din cele opt ţări partenere (Belgia, Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovenia, Suedia, România şi Turcia).

          Vreme de cinci zile, elevii caporal Adriana Comănoaia şi caporal Cristian Cucuteanu, alături de coordonatoarea proiectului, doamna profesoară Felicia Dimulescu şi de ceilalţi participanţi, au beneficiat de un program divers ce a cuprins prezentarea sistemului de învăţământ ceh şi a profilurilor liceului (diplomatic şi relaţii publice), prezentarea grupurilor de elevi implicate în proiect cu care s-a colaborat  la crearea versurilor pentru imnul proiectului şi prezentarea istoriei oraşului Praga.

          Pe lângă activităţile legate de proiect, gazdele au propus un program variat şi foarte interesant ce s-a constituit într-un real schimb de experienţă, cuprinzând vizite la Castelul Praga, atât partea veche cât şi cea nouă a oraşului (Ceasul astronomic, Catedrala St. Vitus, cartierul evreiesc), la berăria Plzen, la Karlovy Vary şi la castelul Karlstjen. „Stilurile neoclasic, baroc şi gotic creează o imagine de poveste în care te poţi pierde la nesfârşit recitind-o de fiecare dată cu plăcere. Bogăţia oraşului este evidentă, Praga fiind supranumită şi ” Oraşul de aur al Cehiei” . De peste tot se înalţă turle şi turnuleţe, precizia şi multitudinea detaliilor poate fi covârşitoare. Te poţi simţi fie liber, atemporal, fie zdrobit de imensitatea şi frumuseţea oraşului…. eu le-am simţit pe toate. Câte au putut să construiască… şi cât de frumos. Am rămas profund impresionată, ” ne-a mărturisit Adriana.  

          La finalul şederii în Cehia, cei trei reprezentanţi din România s-au declarat încântaţi de experienţa acumulată pe parcursul celor cinci zile, de modul de organizare şi de desfăşurare a acestei etape de proiect care a reuşit să îmbine foarte bine activităţile din cadrul proiectului cu alte activităţi, care au vizat o mai bună cunoaştere a regiunii, a tradiţiilor şi a obiceiurilor locale.

        Următoarea întâlnire va avea loc în Turcia, în luna iulie 2011, când vor fi expuse şi promovate produsele finale ale proiectului.

. . . . .
. . . .

 Permalink  Stiri  Comentariile sunt închise pentru
mart. 292011
 

CANTEMIRIŞTI LA NAŢIONALA DE ISTORIE ŞI GEOGRAFIE

              Elevii Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” au reuşit să depăşească faza judeţeană, urmând parcursul învingătorilor, în drumul spre faza naţională. După rezultatele obţinute de cantemirişti la Olimpiada de Limbă, Comunicare şi Literatură română şi la Olimpiada de Ştiinţe Socio-Umane, a venit rândul „istoricului” Adrian Malciu şi a „geografilor”Alexanru Ionuţ Frunză şi Bogdan Manea, să reprezinte colegiul şi judeţul Prahova la faza naţională a Olimpiadelor de Istorie şi Geografie, care va avea loc în luna aprilie, la Iaşi, respectiv, la Timişoara.

                  Cu siguranţă elevii noştri se remarcă prin gradul înalt al pregătirii în confruntările la care participă. Este şi cazul celor trei cantemirişti pasionaţi şi cu aptitudini în domeniile istoriei şi al geografiei care şi-au confirmat valoarea şi au răspuns aşteptărilor. Elevul fruntaş Adrian Malciu, coordonat de domnul profesor Gheorghe Bîlgă, ne-a mărturisit: ”Pentru mine olimpiada de istorie reprezintă un concurs la care am simţit că pot face performanţă, întrucât istoria este disciplina care mă pasionează. Deşi este prima mea experienţă la o etapă naţională, sper să nu dezamăgesc şi să vin de la Iaşi cu un rezultat de excepţie”.
                  Acelaşi rezultat îşi doresc şi „geografii” noştri, Alexandru Ionuţ Frunză şi Bogdan Manea, coordonaţi de domnul profesor Iulian Soiu, care s-au situat la faza judeţeană în vârful clasamentului, după cele două probe: teoretică şi practică. „Olimpiada naţională de geografie este o experienţă unică şi o răsplată a muncii mele şi a domnului profesor Iulian Soiu. Pentru mine calificarea la această fază reprezintă o performanţă şi îmi propun ca aceasta să fie confirmată şi de un rezultat pe măsură la Timişoara”, ne-a mărturisit elevul fruntaş Alexandru Ionuţ Frunză. Cantemiriştii îşi dau seama că drumul pe care tocmai au păşit nu este deloc uşor. „Într-un loc în care lupta pentru afirmare este acerbă, nu mulţi sunt aceia care reuşesc să iasă din anonimat în felul în care am făcut-o noi. Nu pot spune decât că este o mândrie să îmi reprezint colegiul şi judeţul pe plan naţional în această competiţie”, ne-a declarat Bogdan.
                Aceste rezultate remarcabile se adaugă celor obţinute până acum la celelalte discipline, şi nu fac altceva decât să scoată în evidenţă valoarea cantemiriştilor conştienţi că orice reuşită înseamnă efort intelectual, dăruire şi perseverenţă.
              Felicitări tuturor şi mult succes la etapa naţională!

.