dan

4 Iunie – Ziua Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru 4 Iunie – Ziua Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”
iun. 042016
 

       Cu o istorie bogată ce datează din anul 1912, Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, instituţie etalon a învăţământului preuniversitar românesc, care de-a lungul anilor s-a afirmat prin tradiţie, dăruire, prin unicitatea spiritului cantemirist, ce a dezvoltat şi consolidat personalităţi militare puternice, împlineşte 104 ani de nobilă şi demnă existenţă.
Prestigiul autentic, dăltuit în cartea istoriei de atâtea generaţii de mănăstireni, şi-a găsit ecoul aşteptat în conştiinţa cantemiriştilor, întărind ideea că legăturile spirituale ale celor două instituţii au fost cultivate şi se dezvoltă într-un tărâm roditor, ale cărui valori consacrate sunt onoarea şi demnitatea.
De-a lungul a peste un secol de existenţă s-au format peste 13000 de absolvenţi a căror reuşită confirmă şi consolidează valoarea acestui lăcaş militar de învăţământ, cultură şi educaţie.
Generaţiile actuale continuă seria performanţelor şi bifează noi succese educaţionale concretizate în premii şi distincţii obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare pe discipline, dar şi în activitatea sportivă, atât la nivel judeţean, naţional şi, în ultimii ani, şi la nivel internaţional. Doar în acest an şcolar, elevii cantemirişti au adăugat în palmares peste 70 de premii şi menţiuni la faza judeţeană, peste 20 de calificări la faza naţională, o calificare la Campionatul European de Karate şi o calificare la Olimpiada Internaţională de Lectură. La faza naţională s-au obţinut: Premiul I la Concursul Naţional de Matematică “Gheorghe Mihoc”, Locul I la Campionatul Naţional de Karate, Locul I la Campionatul Naţional de Karate Shotokan E.S.K.U, Locul I la ştefetă 4×2 tururi, Locul I la Concursul Naţional de Şah “Cupa Palatului”, Premiul al II – lea la Olimpiada de Limbă, Comunicare şi Literatură Română, Locul al II –lea la Concursul Naţional de Matematică “Gheorghe Mihoc”, Locul al II –lea la Concursul Naţional de Şah “Cupa Palatului”, Premiul al II – lea pentru echipa de pentatlon atletic, Locul al II –lea la heptatlon individual, Locul al II –lea la pentalon atletic şcolar individual, Menţiune la Concursul Naţional de Matematică “Laurenţiu Duican”, Menţiune pentru echipa de handbal masculin în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, Premiul special la Olimpiada de Geografie, Locul al IX –lea la Tenis de masă – O.N.S.S..
Toate aceste rezultate obţinute de adolescenţii în uniformă şi dascălii lor au ca temei munca, pregătirea temeinică, dorinţa de autodepăşire şi calitatea învăţământului militar liceal cantemirist.

poza site 4 IUNIE -104 ANI DE EXISTENŢĂ JPG - 07.06.2016

Un nou start, o nouă competiţie a sportului militar liceal!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Un nou start, o nouă competiţie a sportului militar liceal!
mai 272016
 

      În perioada 27.05-02.06.2016, lotul sportiv al Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” participă, în Cetatea lui Ştefan, la cea de a XLIV –a ediţie a Olimpiadei da vară a sportului militar liceal, competiţie de tradiţie care a devenit în timp un adevărat regal al sportului militar şi al fair-play-ului. Cei mai buni sportivi din clasa a IX –a, a X- a, a XI –a şi din ultimul an de studiu se vor alinia la startul celui mai mare eveniment sportiv desfăşurat în învăţământul preuniversitar militar, care reuneşte loturile celor trei colegii naţionale militare. “Sunt foarte onorat şi în acelaşi timp şi foarte emoţionat. Pentru noi, elevii clasei a XII-a, se va încheia un capitol important din viaţă. Olimpiada, o competiţie de tradiţie între Colegiile Naţionale Militare, a costituit o încununare a muncii noastre pe parcursul a patru ani. Aş vrea să mulţumesc în numele promoţiei 2012-2016 comandanţilor Colegiului Naţional Militar, domnului colonel Horia Stănescu şi domnului colonel ( r ) doctor Constantin Moraru, cât şi domnului locţiitor al comandantului, colonel Vasile Godeanu, cadrelor militare, personalului civil contractual şi, nu în ultimul rând, domnilor antrenori pentru tot sprijinul şi toată munca depusă. Pentru aceasta, lotul de sportivi vă promite că anul acesta va face o figură frumoasă, iar determinarea, ambiţia şi munca depusă îşi va pune amprenta asupra rezultatului final. Competiţia va fi una strânsă, plină de fair-play în care noi vom lupta pentru fiecare zecime de secundă, punct, coş sau set. Suntem încrezători, suntem ambiţioşi şi suntem siguri că seminţele pasiunii noastre, udate cu ore întregi de antrenament vor rodi întru-un rezultat frumos, ne-a mărturisit căpitanul lotului, elev sergent major Ionuţ Peptea. Şi, tot el, a spus: “Pentru mine sportul reprezintă ambiţie, respect, bucurie, prietenie şi unitate. Am participat la Olimpiadă din clasa a IX -a şi încă de atunci am avut în minte următoarea deviză -“Corpul tău poate face orice! Mintea e cea care trebuie convinsă!”. Anul acesta voi participa la atletism, baschet şi volei şi sper să urcăm, la final, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Componenţii loturilor sportive vor lua parte la probe de atletism, tir, tenis de masă, triatlon militar şi jocuri sportive (baschet, handbal, volei masculin, volei feminin).

Succes tuturor şi cei mai buni să câştige!

[flagallery gid=251]

Recunoaşterea performanţelor

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Recunoaşterea performanţelor
mai 262016
 

     Este pentru a treia oară în luna mai când elevi cu rezultate deosebite la concursuri şi olimpiade şcolare primesc o tresă în plus pe epoleţi şi, implicit, recunoaşterea performanţelor.

      Joi, 26 mai 2016, la Revista de front, în prezenţa întregului efectiv de cadre militare şi elevi, comandantul Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, colonel Horia Stănescu, a acordat elevei fruntaş Alina Gheorghe, elevului fruntaş Eduard Statache şi elevului caporal Viorel Ghioca gradul următor anului de studiu. Eleva de nota 10 Alina Gheorghe, pentru care matematica ocupă un loc principal a obţinut menţiune la cea de a XIX –a ediţie a Concursului Naţional de matematică „Laurenţiu Duican”, la startul căruia s-au aliniat olimpici din toate judeţele ţării, evidenţiaţi la Olimpiada de Matematică, iar elevii Eduard Statache şi Viorel Ghioca au făcut parte din echipa de pentatlon atletic care a devenit vicecampioană naţională în confruntarea cu cei mai buni atleţi din colegii naţionale şi licee cu program sportiv.  Echipa cantemiristă de pentatlon atletic şcolar a fost formată din elevii plt. adj. Mădălin Chiva, plt. Marian Secăreanu, sg. maj. Alexandru Drăgoi, frt. Eduard Statache şi cap. Viorel Ghioca. Cartea de vizită a elevilor de clasa a XII –a, Mădălin Chiva, Marian Secăreanu şi Alexandru Drăgoi, poartă amprenta performanţelor obţinute, în cei patru ani, în domeniul atât de vast al sportului, acolo unde fiecare sutime contează şi forma fizică este definitorie. Pentru rezultatele deosebite obţinute, elevii Alexandru Drăgoi şi Marian Secăreanu au fost înaintaţi în grad în lunile februarie şi martie. Elevul plt. adj. Mădălin Chiva deţine cel mai înalt grad pe care îl poate avea un elev în Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”.

      La final, comandantul instituţiei, colonel Horia Stănescu, i-a felicitat pe toţii elevii pentru reuşitele lor şi pentru modul exemplar în care au reprezentat colegiul la nivel naţional.

[flagallery gid=250]

 

 

 

 

 

 

Ultimul Clopoţel!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Ultimul Clopoţel!
mai 252016
 

   Ziua de miercuri, 25 mai 2016, a debutat cu o vreme neprietenoasă, cu ploaie măruntă şi mohorâtă ce a căzut fără încetare din cerul plumburiu. La orele 13.00, odată cu desfăşurarea “Ultimului clopoţel”, eveniment cu tradiţie în instituţia noastră, câteva raze de soare şi-au făcut apariţia dintre nori, semn că activitatea va fi un succes.

     Pentru elevii claselor a XII –a din Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” clopoţelul a sunat, anunţând faptul că finalul celor patru ani este aproape. Au purtat la ei cheia succesului şi a reuşitei cu care au deschis porţi spre cunoaştere, spre desăvârşire. 110 absolvenţi au scris o ultimă filă în albumul promoţiei cu numărul 92, denumită generic „Andrei Mureşanu – 200”. Au lăsat în urmă nostalgii, o fărâmă din sufletul de nobleţe al tinereţii, preietenii frumoase, mărgăritare în giuvaierul virtuţilor, şi, nu în ultimul rând, pe cei care le-au călăuzit paşii spre cele mai înalte culmi ale succesului: comandanţi, dascăli, diriginţi şi ofiţeri, cărora le-au mulţumit. “Vă mulţumim pentru lumina, pentru darul absolut al cunoaşterii şi pentru îndemnul de a purta la cingătoare paloşul dreptăţii şi cartea înţelepciunii!”

        O zi specială care a produs în jur emoţie şi amintiri frumoase încât fiecare participant a retrăit pentru o clipă doar, şi numai în amintire, acest moment irepetabil care este, de fapt, absolvirea liceului. Astfel, în albumul promoţiei, s-a mai adăugat o filă, structurată în patru capitole, cu un incipit scris într-o zi de septembrie 2012, din care aflăm că, 110 ABSOLVENŢI cu tot atâtea destine personale au legat prietenii care vor dura toată viaţa, au acumulat cunoaştere, experienţe, emoţii, împliniri, toate doar aici, în colegiu, în locul în care au conturat un tablou al metamorfozei personale. Timp de 4 ani, cu responsabilitate, dăruire şi conştiinciozitate, fiecare a contribuit la prestigiul Cantemirului, adugând  în palmares performanţe remarcabile şi compatibile cu tradiţia de mare prestigiu a instituţiei. Sunt elevi care au strălucit prin rezultatele obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare, în competiţiile sportive de nivel înalt şi pe plan cultural-artistic.

        Performeri extraordinari aparţin celei de a 92 –a  promoţii care deţine asupra ei cea mai scumpă avere: ştiinţa de carte. Aceasta le-a fost sădită în suflet cu răbdare şi pricepere de dascăli şi instructori militari, remarcabili prin ţinuta profesională şi umană, modele de competenţă şi rigoare pedagogică. Alături de aceştia vor păstra în cufărul amintirilor anii adolescenţei cantemiriste. Acest interval de timp dobândeşte valenţe deosebite odată cu trecerea anilor, dar păstrează în esenţă aceeaşi bucurie a acordurilor energice ale Imnului „Gaudeamus”.

       Versurile imnului au fost rostite de fiecare absolvent în parte sub privirile comandanţilor, profesorilor diriginţi, dascălilor, părinţilor şi, nu în ultimul rând al colegilor. La final, cu toţii, le-au urat succes în viaţă şi la marile provocări intelectuale: Examenul de Bacalaureat şi Concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ superior.

Clasa a XII – a A – diriginte, prof. Nicolae Ivaşcu;
Clasa a XII –a B – diriginte, prof. Victor Vulcu;
Clasa a XII –a C – diriginte, prof. Diana Stanciu;
Clasa a XII –a D – diriginte, prof. Nicoleta Dichei;

Clasa a XII –a E – driginte, prof. Corina Barbu

Foto: Graţiela Mihăescu

[flagallery gid=249]

ADMITEREA ÎN COLEGIUL NAŢIONAL MILITAR “DIMITRIE CANTEMIR”

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru ADMITEREA ÎN COLEGIUL NAŢIONAL MILITAR “DIMITRIE CANTEMIR”
mai 252016
 

        În perioada 26.05.2016 – 07.07.2016, în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza se va desfăşura concursul de admitere în clasa a IX – a. Pentru cele 120 de locuri (20 pentru fete şi 100 pentru băieţi) participă 487 de candidaţi (125 de fete şi 362 de băieţi), care au fost declaraţi „ADMIS” la selecţia organizată în Centrele Zonale de Selecţie şi Orientare. De asemenea, 35 de candidaţi (6 fete şi 29 băieţi) care au optat pentru Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” de la Craiova vor participa la concursul de admitere, în etapa I, în Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, urmând ca în etapa a II – a să se prezinte la sediul Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”.

        Admiterea în colegiul naţional militar se desfăşoară în două etape:

       Etapa I : în data de 27.05.2016, în intervalul orar 09.00-12.00, se desfăşoară proba scrisă, de tip test grilă, care este probă eliminatorie. Testul verifică nivelul cunoştinţelor candidaţilor la disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică pe  baza   programelor   valabile  pentru  Evaluarea  Naţională  a  elevilor  claselor a VIII – a la aceste discipline. Testul grilă conţine 18 itemi: 8 pentru Limba şi literatura română şi 10 pentru Matematică. Pentru răspunsul corect la fiecare item, se acordă 0,5 puncte. Punctajul maxim este de 9 puncte, echivalentul notei 9, la care se adaugă 1 punct din oficiu.

      Pentru a fi declaraţi „ADMIS” candidaţii trebuie să obţină la testul „grilă” media minimă de promovare de 6.00.

        Afişarea rezultatelor testului grilă de verificare a cunoştinţelor, precum depunerea şi rezolvarea contestaţiilor se fac în aceeaşi zi –  27.05.2016, până la ora 17.00.

         Etapa a II – a: în data de 07.07.2016 are loc clasificarea candidaţilor care au fost declaraţi “ADMIS” în prima etapă şi care au participat la Evaluarea Naţională, în ordinea strict descrescătoare a mediei finale de admitere, în limita numărului de locuri aprobate pentru Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”.

Media finală de admitere se calculează astfel:

MFA = (NT+MA) : 2 unde:

MFA =  media finală de admitere;

NT  =  nota obţinută la testul tip grilă de evaluare a cunoştinţelor la disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică;

MA = media de admitere, prin repartizare computerizată, în învăţământul liceal de stat, calculată ca medie ponderată între media generală obţinută la evaluarea naţională şi media generală de absolvire a claselor a V – a – a VIII -a, potrivit formulei stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice: MA= (ABS +3 EN):4

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a,

EN = media generală obţinută la Evaluarea Naţională.

            Candidaţii care nu sunt admişi în colegiul naţional militar vor participa la repartiţia computerizată organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

poza site Admitere 26.05.2016_2

 

Matematica, o pasiune!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Matematica, o pasiune!
mai 242016
 

        Eleva fruntaş Alina Gheorghe, pentru care matematica ocupă un loc principal, a obţinut menţiune la cea de a XIX – a ediţie a Concursului Naţional de Matematică „Laurenţiu Duican”, la startul căruia s-au aliniat olimpici din toate judeţele ţării, evidenţiaţi la Olimpiada de Matematică. A făcut din matematică o pasiune, ajutată şi de doamna prof. Lorena Ezaru, dovadă fiind numeroasele participări şi distincţii obţinute la olimpiade şi concursuri de matematică: Premiul I la faza judeţeană a Olimpiadei de matematică şi calificare la faza naţională, în anul 2015, Premiul al II –lea la faza judeţeană a Olimpiadei de matematică, în anul 2016, Premiul al II –lea şi medalie de argint la Concursul Interjudeţean „Gheorghe Lazăr”, Premiul al II –lea la Concursul Naţional „Gheorghe Mihoc”,  Premiul al III – lea la cea de-a VIII –a ediţie a Concursului naţional de matematică “Laurenţiu Panaitopol”, Premiul I la Concursul Naţional de Matematică „Gheorghe Mihoc”.

      Toate aceste rezultate au ca temei pasiunea şi pregătirea temeinică, datorate eforturilor comune, ale doamnei profesoare şi ale elevei  cantemiriste, care reuşesc, an de an, să ducă tradiţia mai departe, prin obţinerea performanţelor la olimpiada de matematică şi la concursuri judeţene, interjudeţene şi naţionale de matematică.

Felicitări şi succes în continuare!

DSCN9551

O nouă calificare la faza naţională

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru O nouă calificare la faza naţională
mai 232016
 

     Elevul caporal Constantin Mateescu, coordonat de prof. Dănuţ Ionescu, a obţinut Locul I la faza judeţeană a Sesiunii de referate a Elevilor – disciplina istorie, cu lucrarea “Luptele de la Predeal în Primul Război Mondial”. În urma acestui rezultat, Constantin va reprezenta judeţul Prahova la faza naţională a competiţiei, care se va desfăşura la Galaţi, în perioada 18-20 iulie. Interesul deosebit al elevului nostru pentru istorie se reflectă şi în alte rezultate notabile înregistrate de-a lungul anilor de liceu la alte discipline: 2 premii speciale în domeniul geografiei, la faza naţională a Olimpiadei de geografie şi la Sesiunea de comunicări ştiinţifice, premiul I la faza judeţeană a Olimpiadei Interdisciplinare “Ştiinţele Pământului” şi calificare la faza naţională, premiul al III – lea la faza judeţeană a Olimpiadei de geografie, 5 menţiuni la faza judeţeană a Olimpiadelor de Fizică, Biologie, Geografie, Istorie şi Ştiinţele Pământului.

Felicitări Constantin şi succes la faza naţională!

poza site Sesiune de referate 24.05.2016

O nouă întâlnire cu tradiţia!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru O nouă întâlnire cu tradiţia!
mai 232016
 

      Sâmbătă, 21 mai 2016, la ceas de mare praznic ortodox, elevi şi profesori din Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” au participat la un eveniment de suflet, la Muzeul „Casa Domnească” din Brebu, intitulat „Interferenţe culturale româno-bulgare la Dunărea de Jos”.

     Sub un soare blând de mai, spaţiul încărcat de spiritualitate al muzeului a vibrat în acorduri tradiţionale comune româno-bulgare, în care s-au împletit cântecul şi jocul popular.

    Încărcătura emoţională a momentului a fost dublată de frumuseţea costumelor populare atât ale elevilor cantemirişti, cât şi a celor bulgari, din Ansamblul „Datina” al Comunei Băleni-Sârbi, din judeţul Dâmboviţa.

      Cei trei elevi cantemirişti: Lorena Pană, Raluca Oaidă şi Florin Feştilă au fost însoţiţi de doamnele prof. Steliana Mihaela Lambru şi Irina Floştoiu.

Prof. Steliana Mihaela Lambru

[flagallery gid=248]

Vicecampioni naţionali la pentatlon atletic şcolar

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Vicecampioni naţionali la pentatlon atletic şcolar
mai 232016
 

      Echipa de pentatlon a Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” a devenit vicecampionă naţională într-una din cele mai disputate competiţii, desfăşurate în perioada 20-21 mai a.c, la Cluj-Napoca, la startul căreia s-au aliniat cei mai buni atleţi din colegii naţionale şi licee cu program sportiv: Colegiul Naţional Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia, Liceul cu Program Sportiv Câmpulung, Colegiul Naţional “Octav Onicescu” Bucureşti, Liceul cu Program Sportiv Cluj-Napoca, Liceul cu Program Sportiv Iaşi, Liceul cu Program Sportiv Baia-Mare, Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza.

      Ca o combinată a mai multor probe atletice (alergarea pe distanţa de 60 m, alergarea pe distanţa de 800 m, săritura în lungime cu elan, aruncarea mingii de oină şi aruncarea greutăţii), pentatlonul implică un grad sporit de dificultate şi o pregătire excelentă. Prin prisma rezultatului obţinut, locul al II –lea în clasamentul general, echipa cantemiristă, formată din elev plut. adj. Mădălin Chiva, elev plut. Marian Secăreanu, elev sg. maj. Alexandru Drăgoi, elev caporal Viorel Ghioca şi elev fruntaş Eduard Statache, anternată de prof. Gianin Stanciu, a confirmat aşteptările, adăugând în palmers cea mai importantă clasare în urma celor patru participări consecutive la faza naţională. De asemenea, în clasamentul individual general, elevul sg. maj. Alexandru Drăgoi s-a clasat pe locul al II –lea.

       Un alt rezultat notabil a fost înregistrat în anul 2013, când echipa de pentatlon a urcat pe podiumul campionilor, pe locul al III –lea.

      Astfel, la pentatlon şcolar, sportivi de excepţie, dar şi cu rezultate deosebite la învăţătură, au dovedit că pasiunea pentru sport poate naşte performanţă. Pentru trei dintre componenţii echipei, elev plut. adj. Mădălin Chiva, elev plut. Marian Secăreanu şi elev sergent major Alexandru Drăgoi a fost ultima confruntare. „Odată cu obţinerea ultimului titlu, cel de vicecampion naţional la pentatlon atletic şcolar, simt că munca mea de-a lungul celor 4 ani de antrenamente nu a fost în zadar. Un atlet se antrenează ani de zile pentru acele câteva minute de glorie”, a concluzionat Mădălin.

     Un parcurs de excepţie pentru atleţii noştri care au ajuns la un nivel de pregătire superior, în urma multor ore de antrenament, a curajului, perseverenţei şi ambiţiei de a fi printre cei mai buni, onorând instituţia de care şi-au legat destinele personale.

Felicitări tuturor!

[flagallery gid=247]

De mici îşi doresc să îmbrăţişeze cariera militară!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru De mici îşi doresc să îmbrăţişeze cariera militară!
mai 192016
 

     Tot mai mulţi elevi din oraşul Breaza doresc să îmbrăţişeze cariera militară. Printre ei se numără  preşcolari ai grupei „Spiriduşilor” de la grădiniţa „Castelul Fermecat” şi elevi ai claselor a IV –a, de la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, care au vizitat Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, joi, 19 mai a.c., în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” Timp de două ore, copiii au avut oportunitatea explorării diverselor aspecte din viaţa liceenilor militari şi au fost aproape de ei în locul în care îşi desfăşoară activitatea zilnică.

    Impresionaţi de universul fascinant în care au pătruns, mulţi dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a îmbrăţişa cariera militară.

Succes la şcoală şi visele voastre să devină realitate!

[flagallery gid=246]