dan

Au sosit „bobocii”!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Au sosit „bobocii”!
sept. 072016
 

               Tineri, frumoşi, entuziaşti, dar şi emoţionaţi, „bobocii” cantemirişti au păşit, miercuri, 7 septembrie, pe poarta Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” unde se vor forma ca oameni, ca valori şi caractere sub atenta îndrumare a unor dascăli şi instructori de excepţie, care şi-au probat valoarea în timp prin rezultatele deosebite obţinute în procesul de învăţământ.
Săli de clase înnoite, dormitoare cu aspect plăcut, spaţii îngrijite, igienizate, iluminate, primitoare, echipamente, rechizite şi manuale şcolare vor fi puse la dispoziţia elevilor.
Timp de 4 ani, liceenii în uniforma militară vor deschide noi porţi spre cunoaştere şi desăvârşire urmând cu superioară înţelegere exemplul de comportament şi rezultate foarte bune ale promoţiilor anterioare.
Întâlnirea “bobocilor” şi a părinţilor cu comandantul instituţiei, doamna colonel dr. Doina Mureşan, precum şi cu echipa managerială, prima şedinţă cu părinţii, semnarea angajamentelor, repartizarea pe clase şi dormitoare sunt doar câteva dintre activităţile premergătoare deschiderii anului şcolar, care au avut loc la primele ore.
Doamna comandant, col. dr. Doina Mureşan, le-a urat “bobocilor” şi părinţilor Bun venit! în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” şi a scos în evidenţă faptul că toţi suntem aici pentru deschiderea noului an şcolar. “Cu emoţie firească, noi toţi suntem aici pentru a deschide anul şcolar. Dumneavoastră, atât elevi cât şi părinţi, de astăzi începând, faceţi parte din această unitate de învăţământ de elită a Armatei României […].”
În discursul domniei sale a scos în evidenţă reperele istorice ale instituţiei, rezultatele obţinute în ultimii ani, aşteptările pe care le are în anul şcolar 2016-2017 şi, nu în ultimul rând, a prezentat diriginţii claselor a IX –a şi echipa managerială.
La final, a avut câteva îndemnuri pentru tinerii boboci:
„Dacă nu te îndrepţi spre ceea ce îţi doreşti, nu vei avea acel lucru niciodată !
Vei rămâne mereu în acelaşi loc, dacă nu faci nici un pas înainte!
De aceea, în Cantemir, secretul bucuriei muncii este numai unul : Excelenţa.”

Succes tuturor în noul an şcolar!

[flagallery gid=264]

Premiu special pentru cantemirista de nota 10 la Olimpiada Internaţională de Lectură!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Premiu special pentru cantemirista de nota 10 la Olimpiada Internaţională de Lectură!
sept. 052016
 

        Eleva plutonier adjutant Iulia Condruz, pentru care dimensiunea literaturii ocupă o sferă privilegiată, a obţinut Premiu special la a treia ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Lectură, desfăşurată la Constanţa, în perioada 1-5 septembrie. Competiţia a fost organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice din România.

        Iulia a avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva subiecte ce au vizat abordarea lecturii ca abilitate de viaţă, prin intermediul textului ficţional, nonficţional şi multimodal.

        Atrasă de magia cuvântului scris – care înseamnă cunoaştere şi sensibilitate, efort intelectual şi libertate de exprimare – Iulia, o adolescentă specială, atât prin frumuseţea şi inocenţa specifice vârstei, cât şi prin pasiunea deosebită pe care o are, a ajuns, prin acea tensiune interpretativă, să devină una cu textele, să le interiorizeze şi mai apoi să le dea sens, reuşind să fie distinsă cu premiu special.

          De altfel, acest rezultat nu este unul întâmplător. În palmaresul Iuliei, în domeniul atât de vast al literaturii, se mai înregistrează performanţe notabile, precum: calificarea în fiecare an la faza naţională a Olimpiadei de Limbă, comunicare şi literatură română, iar în clasa a X –a şi calificarea la Olimpiada “Lectura ca abilitate de viaţă”.

      În zborul spre culmile performanţei, Iulia a fost ajutată de doamna prof. Irina Floştoiu, axul principal al pregătirii ei.

Felicitări, Iulia, doamnă profesor Irina Floştoiu, dragi părinţi!

 

Din nou la şcoală!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Din nou la şcoală!
sept. 012016
 

    Prima zi de şcoală reprezintă moment de bucurie atât pentru elevi, cât şi pentru dascăli. Joi, 1 septembrie, cadrele didactice s-au reîntors în instituţie după o vacanţă binemeritată, pentru a se pregăti să primească elevii şi pentru deschiderea noului an şcolar 2016-2017. Au fost întâmpinaţi de noul comandant al instituţiei, colonel dr. Doina Mureşan, de noul locţiitor al comandantului, col. dr. ing. Aurel-Constantin Neagu şi de directorul adj., prof. dr. Aurel-Constantin Soare.

Doamna comandant, colonel dr. Doina Mureşan, le-a urat profesorilor „Bun venit!” şi putere de muncă în noul an şcolar. „Sper că sunteţi odihniţi, cu destulă putere de muncă, fiindcă ne aşteaptă un an la fel de greu ca toţi ceilalţi pe care dumneavoastră i-aţi parcurs.”

De asemenea,  domnia sa a vorbit despre cariera începută acum 30 de ani, despre rezultatele obţinute de instituţia noastră, despre obiectivele din acest an şcolar, despre aşteptări şi ce trebuie făcut în continuare pentru pregătirea viitorilor militari şi, nu în ultimul rând, a prezentat noua echipă de comandă din a cărei componenţă fac parte locţiitorul comandantului, colonel dr. ing. Aurel-Constantin Neagu şi directorul adj., prof. dr. Aurel-Constantin Soare.

Succes tuturor în noul an şcolar!

[flagallery gid=263]

O cantemiristă de nota 10 se pregăteşte să participe la Olimpiada Internaţională de Lectură

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru O cantemiristă de nota 10 se pregăteşte să participe la Olimpiada Internaţională de Lectură
aug. 292016
 

       Eleva plutonier adjutant Iulia Condruz a dovedit pe parcursul anilor că poate ajunge la performanţe notabile care să-i încununeze munca, efortul şi preocuparea pentru excelenţă. Media 10 obţinută în cei trei ani de colegiu şi la simularea examenului de bacalaureat, distincţiile dobândite la faza judeţeană şi naţională a olimpiadelor şi concursurilor şcolare confirmă nivelul ridicat de pregătire al Iuliei.
Premiantă la Olimpiada de limbă, comunicare şi literatură română, Iulia a primit dreptul de a participa, în prima decadă a lunii septembrie, la Constanţa, la cea de-a treia ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Lectură organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
În competiţia elitelor, Iulia va trebui să apeleze la conţinuturile specifice disciplinelor din domeniul limbii şi literaturii, cât şi la cultura ei generală, la experienţa şi la competenţa ei de lectură, media şi de comunicare.
În zborul spre culmile performanţei în domeniul atât de vast al literaturii, Iulia a fost ajutată de doamna prof. Irina Floştoiu, axul principal al pregătirii ei.

Succes, Iulia!

poza site Iulia 29.08.2016

Absolvenţii Promoţiei 2016 admişi în procent de 97,27 la sută în învăţământul militar superior şi postliceal!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Absolvenţii Promoţiei 2016 admişi în procent de 97,27 la sută în învăţământul militar superior şi postliceal!
aug. 032016
 

“Succesul este suma unor eforturi mici, repetate zi de zi”. (Robert Collier)

      În urmă cu patru ani, absolvenţii Promoţiei “Andrei Mureşanu -200” au optat să urmeze o carieră militară de succes. De atunci, an de an, au muncit sub atenta îndrumare a cadrelor didactice şi militare pentru a ajunge la performanţe notabile, în activitatea şcolară şi extraşcolară, la examenele de bacalaureat şi, în final, la concursurile de admitere în instituţiile militare de învăţământ superior şi postliceal. Serioşi, ambiţioşi, frumoşi şi deosebiţi au demonstrat că, pasiunea dublată de muncă este o premisă a succesului.

107 absolvenţi din totalul celor 110 au fost admişi în învăţământul militar superior şi postliceal, astfel: 41 la Academia Tehnică Militară, 25 la Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă”, 4 la Institutul Medico-Militar, 28 la Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, 4 la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, 4 la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene “Traian Vuia” şi 1 la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre “Basarab I” Piteşti.

Toate cele 20 de fete au reuşit performanţa de a fi admise în învăţământul militar superior.

Procentajul de 97,27 la sută obţinut de absolvenţii noştri în instituţiile categoriilor de forţe este cel mai mare din ultimii ani.

Avem convingerea, dragi absolvenţi, că veţi duce mai departe tradiţia cantemiristă şi, după ce veţi încheia studiile militare, performanţele în domeniile pe care vi le-aţi ales vor da măsura întregului efort pentru a vă îndeplini menirea.

Felicitări tuturor, profesorilor, cadrelor militare şi părinţilor!

Succes în instituţiile militare de învăţământ superior şi postliceal!

 

Ceremonia de predare-primire a comenzii

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Ceremonia de predare-primire a comenzii
aug. 022016
 

      Marţi, 02 august 2016, în sala de şedinţe a Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, s-a desfăşurat ceremonia militară de predare-primire a comenzii şi a Drapelului de Luptă al instituţiei, un eveniment de o încărcătură emoţională aparte.

Începând cu data de 31 iulie 2016, comandantul instituţiei, colonel Horia Stănescu, a trecut în rezervă. A finalizat o carieră militară frumoasă, în cadrul căreia a manifestat responsabilitate, ataşament, profesionalism. După 26 de ani, în care a participat nemijlocit la devenirea acestui liceu şi după doi ani şi jumătate în fruntea lui, când destinul s-a contopit cu vocaţia, colonelul Horia Stănescu a predat comanda instituţiei primei doamne comandant din istoria Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, colonel dr. Doina Mureşan, Şef serviciu strategii, politici şi reglementări în domeniul managementului educaţiei militare la Direcţia Management Resurse Umane.

Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa locţiitorului şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior dr. Ion Ungureanu, a personalului colegiului şi a invitaţilor.

În acest cadru emoţionant, colonelul Horia Stănescu a predat Drapelul de Luptă generalului-maior dr. Ion Ungureanu, care i l-a înmânat noului comandant, doamna colonel dr. Doina Mureşan.

În semn de apreciere şi de recunoştinţă pentru tot ce a făcut de-a lungul timpului şi în ultima perioadă în calitate de comandant, domnul general-maior dr. Ion Ungureanu i-a înmânat colonelului Horia Stănescu placheta Statului Major al Forţelor Terestre.

Pentru colonelul Horia Stănescu a fost un moment unic încărcat de emoţia despărţirii de instituţia în care s-a desăvârşit ca elev, ca ofiţer şi comandant şi începerea unei noi etape din viaţa sa, dar şi de bilanţ pentru întreaga carieră parcursă cu dedicare, profesionalism şi rezultate deosebite.

Vă dorim pensie lungă şi liniştită, bucurii dintre cele mai frumoase, să vă odihniţi activ şi, nu în ultimul rând, să continuaţi să contribuiţi la creşterea prestigiului instituţiei!

Doamnei comandant, colonel dr. Doina Mureşan, îi urăm Bun venit şi îi dorim mult succes în îndeplinirea noii sale misiuni!

[flagallery gid=261]

O nouă distincţie la faza naţională

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru O nouă distincţie la faza naţională
iul. 272016
 

           „Luptele de la Predeal în Primul Război Mondial/ Eroul Martir Mihail Săulescu”  este titlul lucrării cu care elevul sergent Constantin Mateescu a obţinut premiul al II –lea, la faza naţională a Sesiunii de Referate şi Comunicări Ştiinţifice, la secţiunea Istoria românilor, în cadrul celei de-a XVI – a ediţii organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, la Galaţi, la startul căreia s-au aliniat în jur de 100 de concurenţi.

           Constantin a ales acest subiect deoarece, astfel, reuşeşte să combine cele două discipline care îi plac foarte mult, istoria şi pregătirea militară. “Îmi place istoria deoarece consider că este o materie foarte interesantă şi complexă care ne arată modul în carea au evoluat lucrurile de-a lungul timpului şi ne învaţă să nu repetăm greşelile trecutului, iar pregătirea militară pentru că este materia de profil a colegiului pe care am ales să-l urmez, fiind una dintre cele mai importante materii din şcoala militară”.

            Lucrarea a fost realizată pe parcursul a 10 luni de studiu şi cercetare în teren  în zona în care s-au desfăşurat luptele, iar cu sprijinul vânătorilor de munte a fost întocmită analiza postacţiune a luptei. Toate hărţile din cadrul lucrării au fost prelucrate cu scopul de a arăta modul în care s- au desfăşurat luptele.

             Interesul deosebit al elevului nostru pentru cele două materii se reflectă şi în alte rezultate notabile înregistrate de-a lungul anilor de liceu la alte discipline: 2 premii speciale în domeniul geografiei, la faza naţională a Olimpiadei de geografie şi la Sesiunea de comunicări ştiinţifice, premiul I la faza judeţeană a Olimpiadei Interdisciplinare “Ştiinţele Pământului” şi calificare la faza naţională, premiul al III – lea la faza judeţeană a Olimpiadei de geografie, 5 menţiuni la faza judeţeană a Olimpiadelor de Fizică, Biologie, Geografie, Istorie şi Ştiinţele Pământului.

Felicitări cantemiristului şi prof. îndrumător, Dănuţ Ionescu!

poza site

Tabără la mare pentru elevii merituoşi!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Tabără la mare pentru elevii merituoşi!
iul. 262016
 

    Fiecare cantemirist ştie că dacă se pregăteşte la cel mai înalt nivel are şansa de a fi recompensat.

Elevii premianţi ai claselor a IX –a –a XI –a, au beneficiat de o săptămână la mare, în perioada 18-24.07.2016, în Tabăra de vară din Mangalia, ca urmare a rezultatelor deosebite obţinute la învăţătură.

„Nisip fin și un soare mângâietor, atmosferă plină de voie bună și de râsete cristaline, toate pe același fundal de viață cazonă. Tabăra de la Mangalia a fost, ca de fiecare dată, prilej de a adăuga amintiri frumoase și prietenii strașnice clepsidrei noastre temporale. Ne-am bucurat de jocul valurilor alături de cadrele militare și profesorale, am ascultat glasul mării în scoici de pe plajă și am vizitat pe cât se poate stațiunile litoralului românesc. Prima tabără pentru cei mici, ultima tabără pentru cei mari, și-a îndeplinit ca în fiecare an misiunea de a răsplăti rezultatele elevilor merituoși, oferindu-le 7 zile de neuitat pe litoral”, ne-a mărturisit elev plutonier adjutant Iulia Condruz.

Mulţumim pe această cale organizatorilor care sprijină şi încurajează performanţa, oferindu-le, astfel, elevilor cantemirişti o vacanţă de vis!

[flagallery gid=262]

Şeful Promoţiei “Andrei Mureşanu – 200”

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Şeful Promoţiei “Andrei Mureşanu – 200”
iul. 182016
 

    Absolventul Abel Gheorghe a confirmat parcusul foarte bun din cei patru ani de colegiu, în care a obţinut Premiul I, reuşind să se detaşeze printr-o muncă susţinută şi pasiune pentru învăţătură şi după examenul de bacalaureat. A ales cariera militară, convins fiind că în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” este locul unde pasiunile evoluează până la performanţe remarcabile. A găsit mediul potrivit pentru a ajunge la rezultate notabile, dovedind în fiecare an că, prin efort, totul este posibil. Pasionat de ştiinţele exacte, Abel şi-a demonstrat înclinaţiile prin participările şi obţinerea de distincţii la faza judeţeană a concursurilor şi a olimpiadelor de matematică şi fizică. Cu rezultate şcolare meritorii şi cu un talent deosebit pentru şah, Abel, un model demn de urmat, un nume ce şi-a găsit loc în fruntea colegiului, un tânăr talentat, serios, ambiţios şi muncitor, devine şeful Promoţiei “Andrei Mureşanu – 200”, cu media de absolvire 9,70.

Numele lui va fi încrustat pe placa de onoare a instituţiei.

În continuare, Abel îşi doreşte să urmeze cursurile Academiei Tehnice Militare din Bucureşti, unde se formează ofiţeri-ingineri.

Felicitări, Abel şi succes în cariera militară!

poza site 18.07.2016

Cantemirul este, din nou, de 100%!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Cantemirul este, din nou, de 100%!
iul. 132016
 

      Ca şi în anii trecuţi, şi în acest an, absolvenţii Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” au demonstrat că pasiunea dublată de muncă este o premisă a succesului. Pregătirea temeinică şi perseverenţa cantemiriştilor îmbinate cu tactul pedagogic al cadrelor didactice şi calitatea actului instructiv-educativ au condus către o singură cale: cea a promovabilităţii de sută la sută la examenul maturităţii.

Înainte de contestaţii, 51 de elevi au medii între 9 şi 10. Dintre aceştia 2 elevi au obţinut nota 10 la disciplina Fizică, 1 elev a obţinut nota 10 la disciplina Chimie şi 1 elev a obţinut nota 10 la disciplina Limba română. Cea mai mare medie, respectiv 9.80, a fost obţinută de absolventa Ştefania Ruxandra Burţa.

Astfel, cei 110 absolvenţi ai Promoţiei “Andrei Mureşanu – 200” se alătură generaţiilor care au contribuit la prestigiul Cantemirului.

Este meritul lor şi al corpului de educatori care într-un climat al excelenţei i-au îndrumat cu răbdare şi pricepere pe liceenii în uniformă militară.

Rezultatele remarcabile obţinute la examenul de bacalaureat vin să certifice temeinicia programului coerent de pregătire, în cadrul căruia au avut loc numeroase testări periodice, simulări, verificări ce plasează colegiul în primul eşalon al instituţiilor de învăţământ preuniversitar din România.

Felicitări tuturor şi succes la concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ superior!

poza site bac 13.07.2016