ian. 092017
 

Din fericire mai poți întâlni oameni, cu adevărat deosebiţi, care doresc cu orice preţ și chiar reușesc să-i facă pe cei din jurul lor fericiţi, oferind dragoste, bunătate, daruri de suflet care aduc bucurie şi mulţumire. Gesturile mici, dar pornite din inimă, fac de multe ori diferenţa şi au un impact enorm asupra elevilor pentru care viaţa nu a fost atât de darnică. A oferi din ceea ce este al tău altuia şi a simţi fericirea acestuia ca şi cum ar fi a ta, reprezintă un mod de viaţă pentru doamna Mihaela Botoacă, economist cu o vechime de aproximativ 15 ani la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”. Cunoscându-le nemijlocit situaţia şi aflându-le poveştile cantemiriştilor, are şansa să descopere că o parte dintre ei au nevoie și merită să primească o atenţie deosebită. Cu un gând bun, cu un zâmbet, cu o încurajare şi, de ce nu, cu daruri mărunte care nu necesită vreun efort, dar care în esență reprezintă foarte mult, doamna economist Mihaela Botoacă a reuşit, având permanent suportul fiicei sale de numai 16 ani, să aducă fericirea pe chipul unei liceene, de altfel una dintre cantemiriștii de excepție, elev caporal Simona Radu, având permanent în minte cuvintele Maicii Tereza: „Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești.” Pe de altă parte, Simona a demonstrat că merită pe deplin atenția celor din jur, ea evidențiindu-se de-a lungul anilor, prin rezultate deosebite în procesul de învăţământ, remarcându-se printr-o conduită și o atitudine socială rar întâlnită la persoanele de vârsta ei, ajungând, chiar de la începutul carierei sale militare şefa clasei.

Cu siguranță, ne-ar fi tuturor mai bine dacă am oferi mai mult din ceea ce poate, la rândul nostru, ne-ar plăcea să primim.