
A fost admisă cu media 10 şi a continuat aceeaşi performanţă în cei trei ani de colegiu, îndrumată pe lungul drum al cunoaşterii de dascăli şi instructori militari dedicaţi, cu vocaţie.
Elev plutonier adjutant Angelica Stanciu a ales Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, urmând exemplul fratelui ei mai mare, Cristian Stanciu, student în prezent la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, care a reuşit să-i insufle dragostea pentru patrie, pentru datorie şi onoare. “Lui i se datorează cea mai importantă hotărâre de până acum, care s-a dovedit a fi şi cea mai bună”, ne-a mărturisit Angelica. Impresionat de viaţa de elev de liceu militar văzută prin ochii fraţilor mai mari, Ionuţ Stanciu a ales să îmbrace uniforma militară şi să ducă mai departe tradiţia, devenind şi el elev al Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”.
Celor trei fraţi, fiecare cu propriul bagaj de cunoştinţe şi de vise, viaţa le-a rezervat o experienţă incredibilă, purtându-le paşii spre aceeaşi instituţie de prestigiu a Armatei României, Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, care oferă şansa fiecărui tânăr de a atinge propria excelenţă într-un mediu stimulativ.
Acasă, în formulă completă, sunt doar în anumite weekenduri, în funcţie de activităţile pe care le au. La plecare, fratele mai mare merge spre Constanţa, în timp ce Angelica şi Ionuţ parcurg acelaşi drum, spre Breaza.
De la anul, doar Ionuţ va fi elev al Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, Angelica dorind mai departe să susţină concurs de admitere la Academia Tehnică Militară, unde se formează ofiţeri-ingineri.
Succes tuturor în îndeplinirea proiectelor de viitor!
[flagallery gid=307]