iun. 142016
 

       În urma finalizării unei selecţii realizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, directorul-adjunct al Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, profesor dr. Aurel-Constantin Soare a fost selectat să facă parte din echipa membrilor grupurilor de lucru – disciplina istorie, pentru elaborarea programelor şcolare aferente învăţământului gimnazial.

Domnul director-adjunct şi-a depus candidatura în cadrul acestui grup de lucru, pe platforma MONMedu,  în perioada aprilie-mai 2016. În decursul acestui interval a fost supus unor criterii de selecţie precum: Portofoliul profesional al candidatului care cuprinde Curriculum Vitae în format Europass, însoţit de documente doveditoare şi un proiect inovativ de programă şcolară, pentru un curs obligatoriu la nivelul disciplinei / curs, realizat schematic, pentru un singur an de studiu. Acesta include competenţele specifice şi conţinuturile asociate acestora, în raport cu numărul de ore propus spre alocare pe o tematică adecvată specificului disciplinei pentru care se organizează selecţia membrilor GLC.

În cadrul acestui demers şi-au exprimat intenţia de a face parte un număr de 79 de grupuri de lucru, printre aceştia numărându-se şi Domnia Sa, care a  îndeplinit criteriile de eligibilitate şi competenţă necesare.

Potrivit unui comunicat de presă, postat pe site-ul www.edu.ro în perioada imediat următoare vor fi organizate instruiri ale membrilor selectaţi, axate în principal pe familiarizarea cu formatul de curriculum propus, includerea unor elemente de interdisciplinaritate în programe şi focalizarea pe competenţele-cheie specificate în profilul absolventului de gimnaziu.

 Activitatea grupurilor de lucru va fi sprijinită prin contribuţia unor specialişti, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, universităţilor şi asociaţiilor nonguvernamentale cu expertiză în domeniu. Astfel, în toate etapele de elaborare a proiectelor, grupurile de lucru vor avea întâlniri şi consultări cu experţi şi practicieni cu experienţă în dezvoltarea curriculară pentru a identifica idei şi bune practici ce pot fi valorificate.

Schimbarea şi îmbunătăţirea sistemului educaţional înseamnă identificarea şi promovarea acelor mecanisme care și-au dovedit eficiența, pentru ca mai apoi să adaugi altele noi şi adaptate epocii în care trăim. Dezideratul este respectat zi de zi de acest dascăl al Cantemirului, care depășește graniţele disciplinei pe care o predă, punând în joc elementele esenţiale ale celui care îndrumă minţi şi suflete.

Conştientizăm cu toţii, cei care slujim în acest lăcaş de învăţătură, faptul că, prin dascăli de excepţie, asemeni domnului prof. dr. Aurel-Constantin Soare, activitatea Cantemirului primeşte în dar un sprijin de o excepţională importanţă, o susţinere morală care ne obligă în acelaşi timp la creşterea exigenţelor în activitatea elevilor.

Text: Denisa Tărlungeanu

[flagallery gid=258]