
Crăciunul este pentru toţi prilej de bucurie. La fel este şi pentru elevii Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” care au înţeles că, a dărui din inimă momente sensibile şi unice celor dragi este cadoul cel mai de preţ oferit de sărbători.
Miercuri, 16 decembrie, în prezenţa întregului personal al colegiului, a părinţilor şi a invitaţilor s-a desfăşurat Serbarea de Crăciun, o activitate cu tradiţie în instituţia noastră.
50 de elevi ai claselor a IX -a –a XI –a, artizanii spectacolului magic de Crăciun au reuşit şi în acest an, prin diversitatea colindelor tradiţionale, a cântecelor, dansurilor şi a obiceiurilor specifice sărbătorilor să aducă în sufletele celor prezenţi bucuria copilăriei. În Sala de festivităţi a instituţiei, întreg auditoriul a pătruns, timp de două ore, într-un univers al frumosului, al sensibilităţii şi al armoniei muzicii, poezie a sufletului, prin intermediul unui program original şi dăruit din suflet.
Totodată, grupul de preoţi, diaconi şi studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, conduşi de către preotul Cătălin Ciocan au încântat publicul cu un colaj de colinde din care a ieşit la suprafaţă semnificaţia sfântă a sărbătorii Crăciunului. Glasurile lor s-au armonizat la unison, reuşind să transmită către fiecare spectator acea linişte specifică anotimpului hibernal, care înnoieşte făptura interioară.
Activitatea de înaltă ţinută artistică, concretizată într-o paletă variată de momente deosebite, a avut o încărcătură emoţională aparte.
Spre final, cu multă generozitate, Moş Crăciun, cu barba albă ca neaua, a adunat împrejurul său toţi liceenii în uniformă militară care au obţinut rezultate bune şi foarte bune în procesul de învăţământ şi le-a dăruit tuturor cadouri. Cu toţii aşteaptă să ajungă acasă, în sânul familiei, unde îl vor aştepta, din nou, pe Moş Crăciun, cuminţi la gura sobei, în mireasma de cetină şi mere coapte.
Seara s-a încheiat în stil tradiţional, în acorduri de La mulţi ani şi urări de fericire, sănătate şi împliniri!
Aţi reuşit din nou, aţi reuşit să ne umpleţi sufletul de bucurie, aţi reuşit să ne transformaţi în copii, aţi reuşit să ne induceţi o stare emoţională specifică vârstei fragede, a concluzionat comandantul instituţiei, colonel Horia Stănescu.
“De asemenea, a mulţumit tuturor: colindătorilor pentru colinde, micilor actori pentru o seară magică, celor din spatele scenei, care îi pregătesc pe elevi şi sponsorilor pentru generozitate.”
Felicitări elevilor şi coordonatorilor: prof. Cornelia Bădilă şi plutonier adjutant principal Lucian Cazan
Foto: m.m. principal Nicolae Milea
[flagallery gid=187]