ian. 092026
 

Prima activitate a proiectului „Promovarea carierei militare prin muzică și artă”, organizat la propunerea și din ințiativa elevului fruntaș Remus Marinescu s-a desfășurat cu succes, confirmând impactul și valoarea acestui demers educațional și cultural.

Evenimentul a avut loc în prezența domnului colonel dr. Cozmin Marinescu, director al Comandamentului Logistic Întrunit, la Școala Gimnazială „Constantin Brîncuși” din București, locul unde a început drumul spre cariera militară a tânărului cantemirist.

Alături i-au fost doi colegi talentați, elev sergent major Teodora Gâlcă și elev sergent Iosif Stanciu, care au încântat publicul prin interpretări deosebite, atât vocale, cât și instrumentale, la caval și saxofon, demonstrând versatilitate artistică și sensibilitate muzicală.

          Totodată, elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși” din București au avut oportunitatea de a cunoaște oferta educațională a Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, fiind informați cu privire la specificul învățământului militar preuniversitar, valorile promovate, precum și perspectivele de formare și dezvoltare profesională oferite de această instituție de prestigiu a Armatei României.

„Proiectul a reprezentat o veritabilă punte între vocația militară și expresia culturală, demonstrând că formarea viitorilor militari înseamnă, totodată, cultivarea valorilor morale, estetice și umane. Succesul acestei prime ediții confirmă relevanța inițiativei și deschide perspective promițătoare pentru continuarea proiectului, care se dorește a fi un reper în promovarea carierei militare prin mijloace culturale și artistice, într-un cadru educațional de înaltă ținută”, a transmis elev fruntaș Remus Marinescu.

Felicitări și mult succes în realizarea viitoarelor activități ale proiectului!

📷 Iulian Papadie