nov. 282025
 

Elevii claselor a XII-a susțin, astăzi, simularea testului de verificare a cunoștințelor, pentru admiterea în învățământul superior militar, la disciplinele matematică, informatică și fizică.

O treime din numărul de itemi care se elaborează pentru fiecare disciplină au grad ridicat de dificultate. Aceștia se elaborează pe baza programelor şcolare valabile pentru examenul naţional de bacalaureat din anul şcolar 2025-2026.

Prin participarea la această simulare, elevii își pot identifica punctele forte, dar și aspectele care necesită îmbunătățire, având astfel șansa de a-și ajusta pregătirea înainte de participarea la concursul de admitere în academiile categoriilor de forțe ale Armatei României.

Mult succes tuturor și rezultate pe măsura efortului depus!