nov. 142025
 

Proiectul „Ziua Armatei României în școli” le-a oferit cantemiriștilor oportunitatea de a promova cariera militară în rândul elevilor din școlile gimnaziale și de a împărtăși din experiența dobândită de ei până acum.

 Elev caporal Mihai Stan și elev fruntaș Albert Cantuniari și au fost prezenți în licee și colegii din București, Giurgiu, Ialomița și Dâmbovița, o experiență deosebită pentru ei, formativă, plină de semnificație și de responsabilitate.

În cadrul întâlnirilor, aceștia au avut ocazia să interacționeze direct cu elevii interesați de înscrierea într-un colegiu național militar, oferindu-le informații despre procesul de admitere. Totodată, le-a vorbit tinerilor despre valorile fundamentale ale mediului militar: disciplină, respect, spirit de echipă și camaraderie.

 Evenimentul a oferit un cadru potrivit pentru promovarea carierei militare și pentru consolidarea legăturii dintre armată și societate.  În urma participării la această activitate am constatat interesul crescut al elevilor si necesitatea organizării periodice a unor astfel de întâlniri în toate şcolile din România.

A fost o onoare să îmi aduc contribuția la această activitate educativă și să reprezint, cu mândrie, Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, a  spus Albert.

Felicitări pentru modul exemplar în care ați reprezentat colegiul nostru!