
După ce au învățat să se alinieze în formație, după primele teste inițiale și foarte multe activități noi, elevii claselor a IX-a au avut parte de un weekend plin de experiențe frumoase.
Bobocii, alături de diriginți, elevi gradați, comandanți de companie și părinți, s-au bucurat de prima lor excursie, prilej de cunoaștere a istoricului colegiului, dar și de realizare a unor amintiri ce vor dăinui peste ani.
Cu toții au rămas profund impresionați de lecțiile primite pe parcursul vizitei, din data de 13 septembrie 2025.
Au fost primiți cu multă căldură de Maica Emanuela Preda, stareța Mănsătirii Dealu, unde s-au recules la relicva capului lui Mihai Viteazul, intemeietorul Țărilor Române, au primit informații utile la muzeul manăstirii și au adus un omagiu tuturor absolvenților Liceului Militar „Dimitrie Cantemir”.
De asemenea, directorul instituției, domnul profesor dr. Aurel-Constantin Soare, a fost alături de șoimii de la Breaza și a susținut un discurs care a înălțat spiritul elevilor cantemiriști, iar domnul colonel (rz) Constantin Cristea, le-a prezentat celor mai tineri reprezentanți ai Armatei României istoricul Mănăstirii Dealu.
„Am aflat cu toții cum și unde a început calea spre succes a unor suflete tinere dispuse să parcurgă drumul greu dar prețios al carierei militare.
Însoțiți de oameni cu suflet mare, am învățat extrem de multe despre rădăcinile „Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”.
Atmosfera liniștită de la Mănăstirea Dealu ne-a oferit prilejul să ne apropiem mai mult ca grup, iar această ieșire ne-a întărit legăturile atât cu colegii, cât și cu elevii gradați și cu diriginții. A fost o zi în care am simțit că formăm o echipă unită, nu doar o companie”, au transmis elevele Mihaela Radu și Roxana Anghel.
Peste ani, fotografia promoției realizată la monumentul mănăstirii, le va aduce aminte despre această călătorie de suflet și plină de semnificație.










