apr. 112025
 

Vin vești bune de la cei patru elevi cantemiriști care concurează în Ungaria, la competiția internațională „5th International Cadet Cup”, cu cadeți din țara gazdă, Cehia, România, Marea Britanie, Austria și Serbia, în perioada 7-10 aprilie 2025.

După primele patru probe disputate, liceenii militari de la Breaza au reușit să se claseze pe Locul I, un rezultat care a fost posibil în condiții competitive. Participarea la această întrecere este un test de forță, de anduranță, o adevărată provocare pentru elevii noștri care formează o echipă bine sudată și antrenată.

„Prima zi la International Cadet Cup 2025 a fost un adevărat maraton al emoțiilor, al efortului și al spiritului de echipă. Sub îndrumarea doamnei profesor Victorita Buzoianu și a domnului locotenent Soare, noi — elev sg. Grigore Ana Maria, elev sg. Iepure Cosmin, elev cap. Voinea Andrei și elev cap. Nicola Ștefan — am pornit la drum cu inima plină de emoții și cu dorința sinceră de a ne depăși limitele.

Proba de First Aid ne-a întâmpinat cu tensiune și precizie. În mijlocul unei simulări intense, am fost puși în fața unei situații de criză în care fiecare secundă conta. Ne-am mobilizat rapid, ne-am coordonat și am reușit să rămânem calmi. Efortul nostru ne-a adus locul 2, dar dincolo de clasament, a fost dovada clară că știm să fim echipă atunci când contează cel mai mult.

Combined Shooting a fost o probă a autocontrolului. După efort fizic susținut, am fost nevoiți să ne liniștim, să respirăm adânc și să ne concentrăm. Cu mâinile tremurânde, dar cu voință de fier, am reușit o prestație solidă, care ne-a adus din nou locul 2. A fost momentul în care am înțeles cât de important este echilibrul între minte și corp.

Land Navigation a fost poate cea mai provocatoare dintre toate. Cu harta în mână și busola în buzunar, am pornit pe un teren necunoscut, cu obstacole neprevăzute și decizii de luat în fracțiuni de secundă. A fost greu, iar oboseala ne-a pus la încercare. Am terminat proba pe locul 7, dar am învățat lecții valoroase despre perseverență, încredere și importanța comunicării în teren.

Laser Run-ul a fost un adevărat test de anduranță. Am alergat cu sufletul la gură, am tras cu ultimele resurse de energie, iar fiecare pas a fost o luptă cu oboseala acumulată de peste zi. Și totuși, ne-am motivat unii pe alții, am tras până la capăt și am obținut un frumos loc 2, cu inima plină de epuizare, dar și de satisfacție.

A fost o zi grea — poate cea mai grea — dar dincolo de clasamente și punctaje, am fost o echipă. O echipă adevărată, care a muncit, a luptat și a învățat împreună. Și asta rămâne cu noi, dincolo de orice rezultat.

La finalul primei zile de competiție, echipa noastră a reușit să se claseze pe locul 1, a transmis elev sergent Ana Grigore.

Urmează o nouă zi, cu alte trei probe, după care vom afla locul ocupat de cantemiriști în ierarhia finală.

Să fiți curajoși și încrezători în pregătirea voastră!

Felicitări și mult succes în continuare!