dec. 042013
 

     În ultima decadă a lunii noiembrie, cantemiriştii au obţinut premii importante la cea de-a treia ediţie a sesiunii interjudeţene de comunicări ştiinţifice a elevilor, organizată la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”- Constanţa. Activitatea s-a bucurat de participarea elevilor din liceele  şi colegiile constănţene partenere, precum şi de reprezentanţi ai instituţiilor militare de învăţământ preuniversitar din ţară.

     Cinci elevi din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, cu înclinaţii pentru studiul informaticii, istoriei, fizicii şi limbii engleze, au impresionat juriul  prin ingeniozitate, creativitate, originalitate în alegerea şi prezentarea lucrării ştiinţifice. Toţi au reuşit să urce pe podium.

       Locul I la secţiunea Limbi străine a fost obţinut de  elev plutonier Marius Stanciu şi elev sergent Bogdan Aioanei cu lucrarea Limbaj militar (Prof. îndrumător Corina Barbu);

     Locul II la secţiunea Electronică, informatică şi navigaţie a fost  obţinut de elev sergent major Liviu Zaharia cu lucrarea Necesitatea informaticii în armată (Prof. îndrumător Diana Stanciu);

     Locul II la secţiunea Ştiinţe Socio-umane a fost obţinut de elev fruntaş Ionuţ Manolache cu lucrarea „Stan Popescu” revoluţionar din Breaza (Prof. îndrumător Dănuţ Ionescu);

      Locul III la secţiunea Mecanică şi electromecanică – I, a fost obţinut de eleva plutonier major Cristina Despina Stoian cu lucrarea Oscilaţii mecanice vs. oscilaţii electromagnetice (Prof. îndrumător Cornelia Bădilă).

     Aceste rezultate completează palmaresul unor elevi a căror devenire se situează sub semnul performanţei, adăugându-se numeroaselor premii obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare.