iul. 302024
 

                Sublocotenent inginer Ioan-Tudor Panciu a fost declarat șef de promoție la specializarea „Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule”, la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”.

După un parcurs de excepție în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Tudor a continuat să obțină rezultate excelente pe timpul studiilor universitare și să devină cel mai bun în arma pe care și-a ales-o, în urmă cu patru ani.

          Prin muncă, ambiție și perseverență, și-a construit drumul spre performanță, devenind, totodată, model pentru generațiile de cantemiriști. „În zilele noastre, mai mult ca niciodată, progresăm atunci când, pregătiți fiind, întâlnim oportunitatea. Prin urmare, îi îndemn pe colegii mai mici să contribuie permanent la formarea lor, în expectativa șanselor ce vor urma”, a transmis Tudor.

          Pasionat de cercetare, a luat parte în timpul facultății la două stagii Erasmus, la Institutul Universitar de Tehnologie „Paul Sabatier” din Toulouse, unde a participat la un proiect de cercetare în domeniul autovehiculelor autonome.

Odată cu noile trese pe epoleți și trecerea la statutul de ofițer inginer, Tudor urmează să deschidă noi porți spre succes într-una din cele mai frumoase profesii, care îmbină știința și arta militară cu arta și științele inginerești.

Mult succes în viață și în frumoasa carieră militară care te așteaptă!

Ne mândrim cu tine!