Luni, 11 februarie a.c., ministrul Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a onorat cu prezenţa Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, pentru a înmâna comandantului instituţiei, colonelul dr. Constantin Moraru, Placheta şi Diploma Aniversară „Nicolae Iorga”. Cele două distincţii au fost acordate prin ordinul ministrului Educaţiei Naţionale, nr. 3127, din 1 februarie a.c. pentru îndelungata activitate educativă desfăşurată şi performanţele profesionale de excepţie, înregistrate în cei 100 de ani de existenţă.
Evenimentul s-a desfăşurat pe platoul colegiului, în prezenţa prof. Horia Toma, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, a prof. Nicolae Angelescu, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, a reprezentanţilor mass-media militare, a cadrelor militare, a profesorilor şi a elevilor.
După acest moment unic şi emoţionant de înmânare a celor două distincţii, ministrul Educaţiei Naţionale a vizitat Sala excelenţei educaţionale, sălile de clasă, laboratoarele de specialitate, sala tehnologie multi-touch, unde a dialogat permanent cu elevii şi profesorii.
La finalul activităţii, Domnia Sa a afirmat: „Această instituţie, plină de istorie, seriozitate şi cred că şi viitor, respectă standardele educaţionale, fiind, de altfel, liceul cel mai bine cotat de către ARACIP. Nu este importantă numai dotarea, ci şi corpul profesoral, valorile care sunt cultivate în instituţia de învăţământ, interesul familiei şi al elevilor pentru educaţie, iar aici se pare că le avem pe toate. Când numărăm 100 de ani, pare simplu, e o cifră frumoasă, dar, de fapt, 100 de ani în care acest liceu, fie că a fost la Breaza, fie că a fost la Târgovişte, a construit pagini de istorie”.
La rândul său, comandantul Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, col. dr. Constantin Moraru, a subliniat: „Reprezintă un moment extrem de important din viaţa Cantemirului, pe de o parte, pentru că este prima vizită a unui ministru al Educaţiei în Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, colegiu care a sărbătorit anul trecut 100 de ani de existenţă. În al doilea rând, primirea celor două distincţii vine să întregească paleta recunoaşterii valorii acestei şcoli, întemeiată pe rezultate şcolare şi instituţionale de excepţie.”
[flagallery gid=18 name=Gallery]