
Elev fruntaș Maria Misleanu este cea mai bună jucătoare la tenis de masă de la ediția actuală a Olimpiadei sportului militar liceal, după ce a reușit să învingă toate concurentele din colegiile naționale militare, cu scorul de 3-0.
Performanța la individual a fost repetată de performera noastră și în proba de dublu.
Echipa de tenis de masă a Colegiului Național Militar “Dimitrie Cantemir”, formată din elev fruntaș Maria Misleanu și elev Dragoș Cojocaru, s-a clasat pe Locul I, după victoriile înregistrate în toate meciurile disputate cu echipele de la: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”.
Medaliile de aur obținute atât la individual feminin, cât și în jocul de echipă, vin să confirme performanța sportivă.
Chiar dacă concurența a fost una acerbă, elevii noștri au reușit să-și depășească adversarii și să scoată în evidență calitățile dobândite în timp: concentrare, viteză, determinare, inițiativă, rezistență, curaj și perseverență.
Îi felicităm pe elevii noștri și pe antrenorul lor, profesor Adrian Soreanu!
xxx
Etapa a II-a a Olimpiadei sportului militar liceal, cunoscută și sub numele de Spartachiada, se desfășoară la Alba-Iulia, în perioada 12-18 mai.




