
Echipa de baschet masculin a evoluat pe teren propriu, în cadrul etapei locale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, pentru un loc la faza județeană.
Susținuți frenetic de colegii lor, sportivii noștri au lăsat emoțiile la o parte și au oferit un adevărat spectacol sportiv, încheiat cu victorii în fața echipelor de la Colegiul „Mihail Cantacuzino” Sinaia și Colegiul Tehnic Forestier Câmpina.
Baschetbaliștii și-au arătat talentul, valorificat de o pregătire temeinică, ambiție, dăruire și motivație de a ajunge pe podiumul competiției.
Execuțiile spectaculoase, interceptările la minge, precizia exercițiilor tehnice și tactice, au fost dublate de calitățile fizice deosebite ale liceenilor militari. Cele două partide disputate pe teren propriu au fost dominate de cantemiriști, care s-au angrenat într-o întrecere sportivă, în care spiritul de echipă și de sacrificiu, inteligența și rezistența au ieșit în evidență, scorul de pe tabelă fiind net în favoarea lor.
- Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” – Colegiul „Mihail Cantacuzino” Sinaia – 61-26;
- Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” – Colegiul Tehnic Forestier Câmpina – 62-27.
Felicitări și mult succes în competițiile viitoare!



















