
Proiectul de parteneriat educațional între colegiile naționale militare „Unitate în diversitate prin folclor, obiceiuri, tradiții” și-a reluat activitatea după o perioadă de doi ani, în care a fost întrerupt din cauza pandemiei.
În perioada 07-09 octombrie 2022, liceenii militari s-au reunit în Cetatea de la poalele muntelui Rarău, pentru a duce mai departe obiceiurile, tradițiile și folclorul, elemente de cultură care creează punți de legătură între generații.
Sub îndrumarea profesorilor coordonatori, elevii au desfășurat o varietate de activități pentru a exemplifica și a pune în lumină zestrea de tradiții și obiceiuri românești, respectând tema propusă: „Meșteri, meșteșuguri, ocupații și îndeletniciri tradiționale”.
Din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” au participat cinsprezece elevi din clasa a IX –a, dintre care doi băieți, și trei cadre didactice: Roxana Țonoiu, Claudia Dogaru și Lavinia Elena Gheorghe.
Atmosfera de voioșie, de optimism, atât de necesară la vârsta adolescenței, îmbinată cu autenticitatea și ingeniozitatea a fost completată de prezentarea unor materiale specifice temei abordate și participarea la diverse ateliere de lucru, printre acestea numărându-se cel de olărit.
Vizitele au completat programul fiecărei zile, cum au fost cele la: Centrul de Ceramică Neagră din Marginea, la Mănăstirea Sucevița din Sucevița, la Mănăstirea Moldovița din Vatra Moldoviței, la Muzeul Ouălor „Lucia Condrea” din Moldovița, la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc
„Momentele și experiența din cadrul proiectului, ce a avut loc la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, ne-a oferit ocazia să întâlnim elevi din celelalte colegii naționale militare, dar și să prezentăm portul popular specific Brezei. Cu ajutorul cadrelor didactice și a colegilor mei, am prezentat proiectul, fiind bucuroși și onorați să reprezentăm Cantemirul”, a transmis elev Denisa Nae.



