apr. 042022
 

Sportivii cantemiriști au dus mai departe seria performanțelor și, astăzi, s-au clasat pe locul I la proba de cros pe echipe, după ce, ieri, au înregistrat același rezultat la orientare.

Dacă pentru unii dintre ei această întrecere a reprezentat abia începutul unei lungi serii de victorii, pentru majoritatea dintre elevii noștri a fost ultima participare la „Spartachiada mică”, cum mai este  numită. Aflați în ultimul an de studiu și dornici să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, au reușit să ajungă la obiectivul stabilit prin foarte multă muncă și determinare, printr-o colaborare deosebită cu antrenor Victoria Buzoianu și profesor Gianin Stanciu.

 „De departe cel mai înălțător sentiment este acela de a face parte dintr-o echipă închegată care luptă pentru același țel.

Am plecat din „cuibul șoimilor cantemiriști”, cum ne place să îi spunem colegiului, încrezători în pregătirea și șansa noastră. Întreaga echipă a luptat cu destoinicie, până la capăt. Am reconfirmat că șoimii cantemiristi sunt la înălțime.

A fost o cursă foarte strânsă, dar dacă era ușor, ar fi putut oricine.

O echipă închegată și un antrenor cu experiență sunt decisive, iar pe această cale vreau să mulțumesc în numele întregului lot pentru dedicarea, energia și timpul investit, doamnei antrenor Victoria Buzoianu.

Mulțumim domnului profesor Gianin Stanciu și domnului locotenent Răzvan Stanciu pentru susținere, într-o competiție unde un moral ridicat este esențial”, a transmis elev sergent Teodor Giurgică, un sportiv desăvârșit și un campion în adevăratul sens al cuvântului.

Antrenamentele intense, sudoarea și efortul depus nu au fost în zadar. Cantemiriștii au demonstrat, încă o dată, că sportul are un rol esențial în formarea caracterelor puternice.

Echipa de aur a fost compusă din patru fete și patru băieți:

Feminin :

Elev caporal Iancu Rebeca – locul I;

Elev fruntaș Zamfira Ariana – locul II;

Elev sergent Ursu Roberta – locul IV;

Elev sergent major Constantin Alina – locul XV;

Masculin :

Elev sergent Giurgică Teodor – locul II;

Elev caporal Anghel Alexandru – locul III;

Elev sergent Popa Răzvan – locul VIII;

Elev sergent major Constantin Cornel – locul X;

Îi felicităm pe sportivii noștri și sperăm că această serie de victorii va continua și în etapa următoare!

xxx

În perioada 1-5 aprilie 2022, Colegiul Național Militar ,,Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc este gazda Olimpiadei sportului militar liceal – etapa I pe Ministerul Apărării Naționale, competiție aplicativ-militară și sportivă în Armata României, din Calendarul sportiv al Statului Major al Apărării.

Sportivii concurează la trei discipline sportive: orientare, șah și cros.