
Elevii cantemiriști au marcat și în acest an Ziua Internațională a Francofoniei, luni, 21 martie 2022, printr-un eveniment ce a cuprins un spectacol artistic menit a promova diversitatea lingvistică și culturală.
Ajunsă la a cinsprezecea ediție în colegiul nostru, manifestarea de tradiție a evidențiat încă o dată atașamentul cantemiriștilor față de limba franceză.
Creativitatea și sensibilitatea, dar și pregătirea deosebită a artiștilor vocali și instrumentali au dat culoare momentelor pregătite în cel mai mic detaliu.
Tinerii cantemiriști au cântat, au dansat și au recitat poezii în limba franceză, reușind, astfel, să ofere spectatorilor bucurie, entuziasm, dar și foarte multă emoție.
Organizatori au fost elevii claselor a X –a, coordonați de doamnele profesoare Elena-Cristina Soare și Lavinia Gheorghe.
La final, toți participanții, dar și câștigătorii concursului de desen, au fost felicitați și aplaudați de întregul auditoriu.
Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită anual pe data de 20 martie, prin diverse activități culturale.
























