nov. 092020
 

Absolvenții Raluca Caran și Timotei Tudor au performat la cel mai înalt nivel la Examenul Național de Bacalaureat și au situat Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” în elita instituțiilor de învățământ preuniversitar din țară.

Excelența în educație a celor doi cantemiriști a fost recompensată cu diplome și premii în bani. Stimulentele financiare au fost acordate de Guvernul României în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare absolvent.

Nominalizarea și recunoașterea muncii absolvenților noștri, Raluca Caran și Timotei Tudor, ne-au făcut să retrăim bucuria și emoțiile pe care le-am simțit când mediile de 10 ale celor doi performeri, dar și celelalte medii mari înregistrate de colegii lor, la examenul maturității, au arătat că mediul cazon este unul propice obținerii celor mai înalte performanțe, aici, elevii alocând timp și multă energie studiului și lecțiilor în mediul online.

Efortul învățăceilor de a rezolva subiectele cu maximă seriozitate la cele trei probe scrise ale examenului de Bacalaureat s-a reflectat în mediile și notele obținute, unele care au arătat valoarea viitorilor ofițeri ai Armatei României și a dascălilor de excepție care i-au pregătit cu răbdare, pricepere și tact pedagogic, într-un climat al muncii, al perseverenței și al seriozității, într-o școală de nivel european.

Felicitări tuturor absolvenților, dascălilor și părinților!

Mult succes în academiile categoriilor de forțe, unde vă dorim să păstrați același nivel de excelență și să vă îndepliniți visele!

În link, despre elevii de 10.

https://www.armataromaniei.ro/blog/articles/view/426