oct. 122020
 

Prin amabilitatea și generozitatea Fundației „Mareșal Alexandru Averescu” trei tineri buzoieni, elevi ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, beneficiază de burse.

Cu prilejul împlinirii a 15 ani de activitate a Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, „bobocilor” cantemiriști li s-a conferit Bursa „General de corp de armată Nicolae Ciupercă” întru motivarea de a excela în învățământul militar.

„Scopul acestor burse este de a susţine excelenţa în rândul tinerei generaţii de militari, oferind şansa punerii în valoare a talentului lor, crearea unei premize pentru lansarea spre studii superioare şi participarea la concursurile naţionale şi internaţionale.

Acest stimulent, denumit Bursa „General de corp de armată Nicolae Ciupercă”, este menit, totodată, a recunoaște devotamentul, abnegația și energia generalului de elită al Armatei Române, născut la Râmnicu-Sărat, comandant al Armatei a II-a în perioada 12.09.1939-22.09.1940, a participat la Războiul de Întregire a neamului (inclusiv în cadrul operațiilor militare din vara anului 1917, sub comanda generalului Averescu, ca șef al biroului operații al Armatei a II-a).”

Mulțumim Fundației „Mareșal Alexandru Averescu” care acordă o atenție deosebită elevilor în uniforma militară cu lampas, susținându-i cu burse, începând cu acest an.

Foto: Fundația „Mareșal Alexandru Averescu”